Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

„Decesele“ firmelor de transport și de depozitare

Industria de logistică este afectată, la nivel global, de stagnarea creșterii economice, supracapacitate și creșterea numărului de firme care falimentează – deși sunt și companii care o duc bine. În aceste condiții, Transport Intelligence (Ti) a trecut în revistă câștigătorii și perdanții din domeniu și una dintre concluziile analizei sale este că nu se poate oferi o evaluare unitară la nivel global a stării de sănătate a industriei de logistică și transport din cauza diferențelor legate de mediul macroeconomic, de dinamica și de ciclurile sectoarelor de piață individuale. De exemplu, SUA se bucură de o creștere economică semnificativă, dar producția din Marea Britanie și Uniunea Europeană stagnează, și la fel și încrederea consumatorilor, iar dintre țările emergente cele din Golful Arabiei se dovedesc deosebit de rezistente și altele au dificultăți din cauza ratelor ridicate ale dobânzilor, riscului de investiții și redresării slabe de după pandemia de Covid 19. În ceea ce privește situația din China, nu există prea multe date oficiale despre situația reală din economie și despre impactul pachetelor sale de stimulare.

Și în transportul rutier de marfă există diferențe la nivel global. Cifrele Eurostat arată că numărul firmelor din UE care și-au încetat activitatea a crescut abrupt în ultimii cinci ani, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Cercetările efectuate de Ti Insight în trecut au arătat că sănătatea financiară a industriei logistice este legată strâns de doi factori principali: costul împrumuturilor și creșterea economică. Or, în prezent avem în Europa un PIB care s-a stabilizat și rate ale dobânzilor care au crescut, în încercarea băncilor centrale de a reduce inflația.

Asta are efect asupra transportului rutier în general, inclusiv asupra tarifelor spot, care conform Upply au scăzut începând din al treilea trimestru al lui 2022 din cauza capacității mai mari decât cererea (pe fondul stagnării economice), în timp ce numărul de firme care își încetează activitatea a crescut mai ales din cauza costurilor de bază mai mari.

Piața de transport rutier de marfă din SUA a fost și ea într-o poziție proastă, deși există semne că iese din ceea ce s-a numit Marea Recesiune a Transportului de Mărfuri, care după unele estimări a durat de la începutul lui 2022 până la sfârșitul lui 2024. Anumite condiții locale specifice – reglementările mai severe privind permisele de conducere și promisiunea președintelui Trump de a repatria imigranții ilegali, dintre care mulți lucrează în transport – vor reduce probabil numărul de șoferi, ceea ce va permite creșterea tarifelor din cauza capacității mai mici. Aceste presiuni în sensul creșterii tarifelor vor fi sporite probabil de planurile administrației Trump de a stimula economia SUA. Încercările importatorilor americani de a face stocuri dau un impuls transportului rutier de marfă în prima parte a anului, dar apoi volumul de activitate va scădea deoarece retailerii își vor reduce stocurile.

Producția din Belgia scade rapid, numărul falimentelor din transporturi este acum mai mare ca oricând în ultimii 10 ani și companiile au obligații de raportare sufocante, care le cresc și mai mult costurile și a căror valoare adăugată se pierde, este de părere Philippe Degraef, directorul federației operatorilor belgieni de transport FEBETRA.

Acesta constată că euforia de după alegerile din 13 iunie 2024 a dispărut și că, deși antreprenorii din Belgia sperau să se formeze repede guvernul și să se lucreze la reforme structurale de anvergură, după opt luni discuțiile nu au putut fi finalizate și există prea puține semne de schimbare față de ce a fost anterior. Asta în condițiile în care, pentru ca o țară să-și asigure nivelul actual de prosperitate și în viitor, mediul de afaceri trebuie tratat cu seriozitate.

Philippe Degraef este de părere că politicienii belgieni nu par să aibă sentimentul urgenței și că la fel de îngrijorător este faptul că din ce în ce mai multe decizii politice nu se bazează pe dovezi și că nimeni nu verifică dacă reglementările nou introduse au dat rezultatele scontate.

Rareori a fost nevoie atât de mare de oameni de stat cu prestigiu care să reformeze structural Belgia și să facă din nou din competitivitatea companiilor de acolo o prioritate de top, consideră directorul FEBETRA. Însă deocamdată nu se văd astfel de lideri, nici reformele necesare, ceea ce este cu atât mai trist într-un moment în care toți indicatorii economici indică furtuni severe.