Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

MAN a livrat deja peste 2.500 de unităţi ale autocarului Lion’s Coach, de la lansarea noii generaţii, în toamna lui 2017. În ciuda pandemiei, comenzile în 2020 s-au menţinut la un nivel rezonabil, fiind înregistrate şi două livrări de flote: 80 de Lion’s Coach pentru un transportator din Arabia Saudită şi 25 de unităţi pentru operatorul turc Kâmil Koç.

Germania rămâne principala piaţă pentru Lion’s Coach – desemnat Autocarul Anului 2020 de către juriul International Bus and Coach of the Year”. Urmează Italia, Franţa, Belgia şi Spania. În România, MAN a livrat – la sfârşitul anului trecut – noul autocar al echipei de fotbal Viitorul Constanţa. De altfel, producătorul german este recunoscut pentru faptul că este furnizorul preferat de foarte multe cluburi sportive europene.

„Pe lângă provocările aduse de pandemie în ceea ce priveşte redimensionarea producţiei şi adaptarea configuraţiei interioare a vehiculelor la noile condiţii de călătorie impuse de pandemie, trebuie să recâştigăm încrederea pasagerilor în transportul cu autocarul”, a declarat Rudi Kuchta, Head of Business Unit Bus în cadrul MAN Truck & Bus.

Constructorul german a introdus separatoare între postul de lucru al şoferului şi salonul pasagerilor, instalaţii cu substanţe dezinfectante pentru mâini şi sisteme de ventilaţie mai performante, care să asigure înlocuirea întregii cantităţi de aer de la interior la fiecare două minute. În plus, se lucrează la introducerea unor filtre pentru microparticule, din al doilea trimestru al 2021.