IVECO Romania a închis 2024 cu peste 3.000 de unități noi (vanuri și camioane) vândute, în creștere cu 13% față de 2023, pe o piață totală care a crescut doar cu 5%.
„Am înregistrat, practic, cel mai mare număr de vehicule comerciale Iveco vândute într-un singur an în România din 2009 până în prezent”, a spus Andrei Gagea, director general IVECO Romania. Trebuie subliniat faptul că IVECO, fiind prezent și pe piața de vanuri, și pe cea de camioane, se raportează la întreaga piață de vehicule comerciale, adică toate vehiculele de peste 3,5 t greutate maximă autorizată.
„Pe gama light, Iveco beneficiază în continuare de popularitatea modelului Daily și este lider de piață de 6 ani consecutiv, cu o cotă de aproape 25%, în timp ce la gama heavy duty, cota a fost de 7-8%, fiind urmărită din ce în ce mai mult în sub-segmente, deoarece sunt strategii diferite pentru autotractoare și pentru rigide. Pe segmentul de rigide am înregistrat o cotă de piață de 13-14%, în timp ce la tractoare a fost ceva mai mică.”
La gama light, unde Daily este preferatul celor care au nevoie de șasiu carosat, circa 20% din clienții companiei au comandat flote cu mai mult de cinci vehicule, restul fiind vânzări de 1-3 unități. În același timp, la gama heavy cam 60% din ce s-a vândut au fost loturi de peste 5 unități, fie că vorbim de autotractoare sau de rigide – construcții sau vehicule municipale.
10% din flotele de vehicule grele au fost destinate construcțiilor. Vânzările de basculante au mers bine, mai ales pe partea de vest a țării, unde s-a înregistrat o creștere a cererii de vehicule de construcții față de anii precedenți, când majoritatea cererilor venea din sud.
Și dacă în anii trecuți un factor care influența destul de mult vânzările era reprezentat de licitații, în 2024 s-au livrat foarte puține vehicule în urma unor licitații, deoarece „anul trecut au fost multe cereri, dar puține s-au și concretizat”.
Aproape 31% din vehiculele vândute de producătorul italian în România au fost finanțate prin IVECO Capital, clienții preferând leasingul financiar.
Ministerul Federal de Transport din Germania promovează înlocuirea camioanelor vechi cu unele noi cu tehnologii curate de propulsie produse în 2021. Vehiculele vizate sunt cele de cel puțin 3,5 tone (clasele N2 și N3).
Germania lansează programul Rabla pentru camioane. Vehiculele din clasele N2 și N3, cu MTMA de minimum 7,5 tone sunt cele eligibile pentru a primi o finanțare de până la 15.000 de euro.
Ministerul Federal de Transport vrea ca aceste camioane să fie înlocuite cu tehnologii mai noi, fie eletrice, pe hidrogen sau motor convențional din clasa Euro 6. Potrivit BAG, transportatorii care aplică în programul Rabla pentru camioane pot primi această finanțare dacă casează camioane vechi Euro 3, Euro 4 sau Euro 5 înmatriculate în Germania în ultimele 12 luni. Noile camioane trebuie să fie echipate cu sisteme de asistență la rulare, dar și cu anvelope specifice cu rezistență optimă la rulare. În program sunt finanțate și achizițiile de remorci inteligente – cum ar fi cele dotate cu sisteme de măsurare a presiunii din anvelope sau care beneficiază de prelungiri aerodinamice. Subvenția poate ajunge la 5.000 de euro în aceste cazuri.
Înscrierile în program se fac doar electronic începând cu data de 26 ianuarie prin intermediul Oficiului Federal pentru Transportul Mărfurilor accesând portalul eService https://antrag-gbbmvi.bund.de/
02.10.2020
Ultimul număr: Mai 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit