Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Proiectul H2Accelerate Trucks – din care fac parte Daimler Truck, Volvo Group și Iveco Group – a anunțat faptul că membrii săi au primit finanțare europeană pentru două dintre inițiativele lor principale:

achiziția a 150 de camioane electrice cu sistem cu pilă de combustie pe H2, finanțate de „Parteneriatul pentru hidrogen curat“, și investiția în 8 stații de realimentare cu hidrogen (H2) de mare capacitate, în cadrul Facilității „Conectarea Europei“. Aceste proiecte vor permite ca vehiculele și stațiile de realimentare să fie testate în condiții reale și se estimează că va reprezenta un pas crucial către comercializarea în masă a noii tehnologii.

Proiectul de finanțare a 150 de camioane electrice cu pilă de combustie pe H2 va permite dezvoltarea tehnologică, pentru trecerea la fabricarea în producție de serie a noilor vehicule după 2025. Acestea din urmă vor fi disponibile în configurații 4×2 sau 6×2, vor avea o capacitate de până la 44 de tone și o autonomie de cel puțin 600 km.

Finanțarea acordată de „Parteneriatul pentru hidrogen curat“, în valoare de 30 de milioane de euro, va permite lansarea coordonată a vehiculelor grele cu emisii zero alimentate cu hidrogen verde. Camioanele vor fi testate în condiții reale de exploatare de către clienți de încredere ai producătorilor, pe parcursul mai multor ani, cu scopul de a demonstra și evalua performanța lor tehnică și economică. Rezultatele proiectului vor fi folosite pentru a pregăti lansarea pe scară largă a camioanelor cu pilă de combustie pe H2 în următorii ani.

H2Accelerate Inaugural Station Deployment (ISD) va sprijini camioanele pe hidrogen cu o rețea preliminară de opt stații de realimentare de mare capacitate, în Franța și în Olanda. Fiecare stație va avea o capacitate de peste o tonă de H2 pe zi, mai mare decât orice stație publică aflată în funcțiune în prezent. Stațiile vor fi poziționate de-a lungul coridoarelor de transport cheie TEN-T.

H2Accelerate ISD intenționează să extindă rețeaua inițială de stații de-a lungul coridoarelor strategice dintre Scandinavia și nordul Italiei.

Se așteaptă ca finanțarea obținută să permită dezvoltarea sincronizată atât a vehiculelor grele, cât și a infrastructurii de alimentare cu combustibil, oferind securitatea aprovizionării pentru utilizatorii finali și reducând riscurile investițiilor la scară largă necesare pentru producători și furnizorii de infrastructură deopotrivă.

Alături de cei 3 mari producători de camioane, din proiectul H2Accelerate Trucks mai fac parte Institutul de Cercetare Finlandeză (VTT), Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU), Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Federazione Italiana Autotrasportatori Professionali (FIAP), Federația Transportatorilor din Austria (WKÖ) și Element Energy France (o companie din grupul ERM). Proiectul va fi coordonat de SINTEF, principalul institut de cercetare din Norvegia privind tehnologiile hidrogenului.

H2Accelerate Trucks este susținut și de furnizorii de infrastructură energetică, inclusiv Shell, TotalEnergies și Everfuel.