Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Potrivit Upply Freight Index, tarifele de transport rutier din Franța au scăzut din nou în octombrie, cu 1,7% față de septembrie, din cauza scăderii volumelor. Deci deja sunt semne că recesiunea va fi dificilă pentru transportatorii afectați, pe de o parte, de scăderea tarifelor, și, pe de altă parte, de creșterea costurilor.

Penuria de combustibil și încetinirea economiei au fost în octombrie două dintre subiectele cele mai importante din presa franceză, după ce pe 27 septembrie angajații TotalEnergies au început acțiuni de protest care au paralizat rapid regiunile Nord și Ile-de-France și apoi au ajuns în restul țării. Abia pe 8 noiembrie s-au întors la muncă ultimii dintre cei aflați în grevă, deci Franța a trecut în octombrie printr-o situație dificilă în aprovizionarea cu combustibil, care i-a afectat întreaga economie, și mai ales transporturile.

Deși încrederea consumatorilor și-a revenit ușor în octombrie față de prima parte a anului, aceasta rămâne la niveluri scăzute raportate la o perioadă de timp mai mare. Inflația continuă să crească și ajunge acum în sectorul alimentar, unde institutul francez de statistică INSEE estimează că la final de decembrie creșterea medie a prețurilor va fi de 12%. Dacă la aceste probleme se adaugă situația internațională incertă din cauza conflictului din Ucraina și măsurilor anti-Covid-19 din China, analiști Upply văd „un val vast de tristețe care se formează la orizont“.

După cum arată graficul alăturat, octombrie 2022 a fost total atipic față de anii precedenți. În general, această lună este sinonimă cu intrarea în sezonul de vârf, de dinainte de Crăciun, în care cererea crește, ceea ce duce și la creșterea prețurilor de transport. În 2022 însă asistăm la un fenomen opus: la o scădere a cererii.

Revenind la tarifele din octombrie, scăderea lor nu este determinată în primul rând de ieftinirea combustibilului – care în septembrie a fost de 0,8% în Franța și care se reflectă în tarifele din luna imediat următoare – ci de scăderea cererii. De altfel, asta reiese și din cel mai recent sondaj realizat de FNTR (Federația Națională a Transporturilor Rutiere din Franța), care spune că antreprenorii din transport continuă să fie pesimiști cu privire la activitatea economică a companiilor lor și se așteaptă la o nouă scădere în trimestrul al patrulea din 2022.

Evoluția tarifelor în noiembrie va fi deosebit de interesantă de observat, deoarece în octombrie prețul motorinei a crescut brusc, cu 14,6% față de septembrie, și noile valori ar trebui să ducă la creșteri de tarife în noiembrie.