Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimina pedeapsa cu inchisoarea pentru lucrari de infrastructura fara autorizatie de constructie. Proiectul fusese adoptat de Camera Deputatilor, pentru a doua oara, dupa ce presedintele Romaniei l-a trimis la reexaminare.

Propunerea, initiata in 2018 de 13 deputati PSD, vizeaza pedepsirea doar cu amenda pentru realizarea fara autorizatie de construire a mai multor tipuri de lucrari de infrastructura (cai ferate, autostrazi, drumuri, poduri, apeducte, baraje), deschiderea de cariere si balastiere, bransamente, racorduri la utilitati, lucrari privind caile de comunicatii.

Astfel, este eliminata pedeapsa cu inchisoare de la trei luni la un an pentru lucrari de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare si reabilitare privind cai de comunicatie, inclusiv lucrari de arta, retele si dotari tehnico-edilitare, lucrari hidrotehnice, amenajari de albii, lucrari de imbunatatiri funciare sau de instalatii de infrastructura, noi capacitati de producere, transport si distributie a energiei electrice si/sau termice, precum si de reabilitare si retehnologizare a celor existente, lucrari de foraje si excavari necesare in vederea efectuarii studiilor geotehnice, prospectiunilor geologice, exploatarilor de cariere, balastiere, sonde de gaze si petrol, precum si alte exploatari de suprafata sau subterane, precum si organizarea de tabere de corturi, casute sau de rulote.

Autorii proiectului isi motiveaza propunerea prin faptul ca pe rolul instantelor de judecata se afla cateva mii de dosare care privesc executarea unor lucrari fara autorizatie, dar in proportie de 99% cazurile respective se sanctioneaza cu o simpla amenda. In plus, potrivit initiatorilor, amenzile pentru astfel de infractiuni au un cuantum menit sa descurajeze demararea unor lucrari fara autorizatie de construire.

Daca pana acum, sanctiunea pentru manipularea unui tahograf era doar economica, cu noile masuri adoptate de Spania, aceasta devine infractiune pedepsita cu inchisoarea, potrivit www.transporteprofesional.es. Parchetul pentru Siguranta Rutiera a anuntat toate organele de supraveghere si inspectie a traficului si transporturilor despre pedeapsa care trebuie aplicata in caz de manipulare frauduloasa a tahografului, dupa hotararea dictata de Curtea Suprema. Asta inseamna ca, de acum inainte, falsificarea datelor din tahograf vor duce la inchisoare, iar actiunea de manipulare a unui astfel de echipament se extinde la urmatoarele actiuni: amplasarea magnetilor, duplicarea senzorilor de miscare, hacking-ul softului tahografului sau utilizarea unor carduri contrafacute sau pe numele altei persoane sau companii. Documentul extras din tahograf va fi luat in considerare in ancheta juridico-penala ca act oficial.

Prin urmare, de acum incolo, manipularea tahografului va fi pedepsita cu pana la trei ani de inchisoare, iar ancheta nu se va limita numai la sofer, ci si la proprietarul, managerul sau angajatul companiei care detine vehiculul sau la service-ul care efectueaza manipularea mentionata. Astfel, cercetarea s-ar putea concentra pe a afla daca angajatorii sunt la curent si accepta aceste practici. Parchetul a dat asigurari ca va contacta Directia Generala a Traficului, Directia Generala a Transporturilor Terestre, Directiile de Transport, Asociatiile patronale si sindicatele, pentru a le informa despre noua masura si pentru a intocmi un protocol de actiune.