Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Iveco, parte a grupului CNH Industrial N.V., a anunţat lansarea unui însoţitor de bord vocal pentru şoferi, având la bază tehnologia Amazon Web Services (AWS), prin care aceştia vor putea interoga mai multe funcţii şi sisteme instalate, îşi vor putea planifica rutele, vor putea verifica starea tehnică a vehiculului  şi vor primi sfaturi utile pentru optimizarea rulării. Noul serviciu vocal, dezvoltat de echipa Iveco Digital cu suportul AWS Professional Services, va putea opera, de asemenea, funcţiile de control ale cabinei, astfel încât conducătorul auto să rămână concentrat la drum.

„Suntem încântaţi de noul serviciu oferit, care stabileşte standarde noi în industria auto”, a declarat Fabrizio Conicella, şeful echipei Iveco Digital. „Împreună cu AWS am reuşit să furnizăm în timp record un serviciu care schimbă fundamental modul în care şoferii vor interacţiona cu vehiculele de acum înainte”.