Tarifele de transport pe bază de contract de la Madrid la Paris au fost în trimestrul al treilea al lui 2025 de 131,9 puncte conform barometrului Upply (European Road Freight Reports), adică de 1,23 de euro/km, cu 4,4 puncte mai mici față de trimestrul anterior și cu 0,8 puncte mai mari decât în perioada similară a anului trecut.
De la Varșovia la Duisburg ele au ajuns la 149,6 puncte, adică 1,27 de euro/km, tot în scădere față de trimestrul anterior, cu 2,4 puncte, și tot în creștere față de 2024, cu 3,0 puncte,
Pe de altă parte, tarifele de transport pe bază de contract de la Duisburg la Lille au fost de 136,7 puncte, adică 2,22 de euro/km, în creștere și față de trimestrul al doilea din 2025, cu 9,1 puncte, și față de trimestrul al treilea din 2024, cu 5,6 puncte.
Tot în creștere și față de trimestrul anterior, cu 13,4 puncte, și față de anul anterior, cu 8,4 puncte, au fost tarifele de transport pe bază de contract de la Duisburg la Madrid, care au ajuns la 139,5 puncte (1,35 de euro/km).
Și la fel și cele de la Lille la Londra, care au fost de 136,7 puncte, adică 3,89 de euro/km, mai mult cu 9,9, respectiv cu 11,5 puncte, față de trimestrul anterior și față de al treilea trimestru din 2024.
Contextul în care au avut loc aceste evoluții este unul în care costurile de transport rutier continuă să crească, ceea ce erodează marjele de profit ale operatorilor și îi forțează să transfere o parte din scumpiri asupra clienților. Acolo unde vedem însă scăderi – pe ruta de la Varșovia la Duisburg, de exemplu – ele sunt provocate de climatul economic general din ambele economii. Concret, producția germană rămâne sub presiune și conform celor mai recente date de la institutul de statistică Destatis comenzile noi totale din industrie au scăzut cu 3,6% față de trimestrul precedent, iar comenzile externe și mai mult, cu 5,2%. Sectorul auto în special se confruntă cu dificultăți, în august 2025 producția totală scăzând cu 6,43% față de luna precedentă și cu 2,40% față de trimestrul anterior, deși rămâne în continuare cu 1,03% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când s-a atins cel mai scăzut nivel din ultimele șapte luni.
Deci performanța constructorilor germani de automobile este slabă. Grupul Volkswagen a raportat venituri din vânzări de aproximativ 80,81 de miliarde de euro în al doilea trimestru din 2025, cu aproximativ 3% mai mici decât în anul precedent, iar grupul BMW a înregistrat și el o încetinire semnificativă, de la 36,94 la 33,93 de miliarde de euro față de trimestrul al doilea al anului trecut.
Scăderea tarifelor de transport pe bază de contract pe ruta Germania-Polonia este, așadar, o reflectare a activității industriale reduse și a comerțului mai slab din sectorul manufacturier transfrontalier. Iar pe măsură ce cererea industrială pe această rută va rămâne scăzută ea va exercita presiune în sensul scăderii pe termen scurt a tarifelor din contracte.
Pe de altă parte, prețurile de transport pe bază de contract de la Duisburg la Madrid au înregistrat cea mai mare creștere trimestrială dintre relațiile analizate de Upply, de 13,4 puncte, datorită performanței economiei sud-europene, care depășește nordul. Conform institutului de statistică din Spania INE, Indicele Producției Industriale (IPI) pentru august 2025 a crescut cu 3,4% față de anul precedent în seria ajustată sezonier și calendaristic, producția industrială din această țară a crescut cu 2,6% în august, față de august 2024, iar PMI a crescut la 54,3 în august, cea mai puternică valoare din aproape un an, stimulată de noile comenzi, de creșterea producției și de reluarea dinamismului cererii la export. Prin urmare, nu este surprinzător că există o cerere generată de industrie din partea spaniolă, care exercită presiune în sensul creșterii tarifelor de transport pe bază de contract pe această rută.
Totuși, nu totul este sumbru când vine vorba de industria germană: cinci institute economice de top din această țară și-au crescut ușor prognoza de creștere pentru 2025 la 0,2%, potrivit Reuters, după ce în aprilie anticipaseră o creștere de 0,1% în 2025 și una de 1,3% în 2026.
Planurile guvernului nou de a majora semnificativ cheltuielile pentru infrastructură și apărare sunt așteptate să susțină creșterea pe termen lung, însă economia va întâmpina dificultăți deocamdată, fiind afectată de războiul comercial global al SUA. Sectorul industrial și economia germană au potențial să-și revină, ceea ce ar putea duce la creșterea tarifelor de transport pe bază de contract în 2026. În ceea ce privește ultimul trimestru din 2025, nu se așteaptă o redresare pe scară largă, prognozele Comisiei Europene anticipând doar o creștere economică modestă. Bundesbank avertizează că exporturile germane vor scădea semnificativ în 2025 și că în 2026 vor avea o redresare ușoară, ceea ce va limita expansiunea industrială. Între timp, DIHK estimează că exporturile vor scădea cu aproximativ 2,5% în 2025. Prin urmare, pe termen scurt și mediu, presiunea în sensul creșterii tarifelor din contracte se estimează că va fi slabă.
Potrivit Ti (Transport Intelligence), aproape toate piețele europene de transport rutier de mărfuri ar urma să se extindă în 2025, dar Germania ar înregistra o contracție. Spania ar urma să aibă cea mai mare creștere, de 2,4%, astfel că va fi singura dintre cele cinci piețe europene majore de transport rutier de mărfuri care va avea o creștere de cotă în 2029 comparativ cu 2025 și va înregistra cea mai mare creștere anuală, în medie cu 2,9% între 2024 și 2029. Iar creșterea industriei spaniole și cererea internă mai puternică sugerează că presiunea în sensul creșterii tarifelor din contracte ar putea să continue și chiar să se intensifice ușor.
Tarifele de transport rutier de marfă pe relația Paris-Madrid
Tarifele de transport pe bază de contract de la Madrid la Paris au crescut în trimestrul al patrulea din 2024 cu 3,5% față de trimestrul precedent, până la 1.458 de euro (1,15 euro/km), iar tarifele spot au crescut cu 4,5%, până la 1.484 de euro (1,17 euro/km). Dar comparativ cu perioada similară din 2023 acestea au scăzut cu 5,0%, respectiv cu 2,1%, așa cum reiese din barometrul realizat de Upply, Ti și IRU (Upply – Market insights).
Pe sensul celălalt, de la Paris la Madrid, tarifele de transport pe bază de contract au crescut cu 3,1% față de trimestrul precedent și cu 6,0% față de trimestrul al patrulea din 2023, până la 1.803 euro (1,42 de euro/km), în timp ce tarifele spot au scăzut cu 5,1% față de trimestrul al treilea din 2024 și cu 2,3% față de trimestrul al patrulea din 2023.
Astfel, tarifele spot sunt cu 1,8% mai mari decât cele din contracte de la Madrid la Paris – diferența fiind mai mică decât în trimestrele trecute, când ajunsese și la 6,0% – și cu 2,5% mai mici pe sensul celălalt.
Aceste evoluții au avut loc în condițiile în care în al treilea trimestru din 2024 consumatorii europeni au raportat un optimism prudent, datorat stabilizării finanțelor gospodăriilor și scăderii îngrijorării legate de inflație. Datele institutului de statistică din Franța, INSEE, arătă că față de trimestrul anterior a crescut ușor consumul gospodăriilor pentru cele mai multe categorii de produse: alimente cu 0,8% (dar a scăzut cu 0,1% față de 2023) și produse inginerești cu 0,9% (dar este cu 0,6% sub nivelul din 2023). Pentru bunurile de folosință îndelungată consumul a scăzut însă cu 0,8% față de trimestrul precedent, dar este cu 1,3% mai mare decât în perioada similară din 2023.
Producția din Spania a depășit-o pe cea din zona euro în al doilea semestru din 2024, iar PMI a crescut la 53,3 în decembrie și este la a 11-a lună consecutivă peste pragul de 50,0. Cererea puternică de export din Europa și Africa de Nord a stimulat producția și comenzile noi, iar Banca Spaniei și-a majorat prognoza de creștere pentru 2024 la 3,1%, ceea ce a sporit așteptările pentru contractele de transport pe termen lung și a creat o presiune semnificativă asupra pieței contractelor în ambele direcții. Rata de creștere a cererii spaniole a încetinit mult, creșterea volumului de retail între iulie și noiembrie 2024 a fost în medie de -1,4% comparativ cu anul anterior, de la +4,3% în ultimele cinci luni. Iar dacă la asta se adaugă reducerea activității economice din cauza inundațiilor, presiunea cererii asupra tarifelor s-a redus mult și a facilitat o scădere de 5,1% a prețurilor de transport spot de la Paris la Madrid, care au ajuns sub cele din contracte.
Pe de altă parte, producția și exportul de vehicule spaniole au înregistrat scăderi semnificative. Potrivit Asociației Spaniole a Producătorilor de Automobile și Camioane, în noiembrie a fost o scădere cu 18,1% față de noiembrie 2023 a producției și cu 4,4% a exporturilor, din cauza cererii slabe de pe piața europeană. Iar efectul de undă poate fi resimțit pe toate rutele și se vede în scăderea față de 2023 a tarifelor spot și din contracte între Madrid și Paris și a tarifelor spot între Paris și Madrid.
În ceea ce privește transportul de la Paris la Madrid, creșterea semnificativă a tarifelor din contracte, față de ultimul trimestru din 2023, poate fi atribuită costurilor mai mari de operare pe care le au firmele franceze – cu excepția motorinei, care a scăzut cu 1,0% față de trimestrul precedent și cu 11,2% față de anul precedent. Costurile cu șoferii au înregistrat cea mai mare creștere, iar cele de întreținere, taxe și asigurări au avut o creștere trimestrială moderată.
Pentru perioada imediat următoare, potrivit CaixaBank, perspectivele economice ale Spaniei sunt relativ optimiste. Puterea de cumpărare a gospodăriilor se redresează, deci cererea va crește ușor, ducând la o creștere marginală a tarifelor. Pe termen mediu și lung, tarifele din contracte vor continua să crească pe măsură ce producția își revine, dar amploarea creșterii va depinde mai mult de o eventuală cerere mai mare decât de costurile de transport. În ceea ce privește activitatea economică din Franța, ea rămâne modestă și este puțin probabil să exercite o presiune semnificativă asupra tarifelor. Însă costurile mari și marjele de profit mici ale cărăușilor cresc probabilitatea de a vedea tarife mai mari.
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit