Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Așa cum reiese din cel mai recent barometru Upply referitor la transportul containerizat, în primăvara și vara anului trecut, când restricțiile s-au mai ridicat, s-au cumpărat foarte multe produse pentru renovarea gospodăriei și îmbunătățirea stilului de viață, dar în toamna și iarna lui 2022 preocupările oamenilor vor fi mult mai puțin… amuzante, pentru că vor viza încălzirea și hrana. Și spre acestea se vor redirecționa mai multe cheltuieli.

În plus, mentalitatea din timpul războiului, care caracterizează vremurile actuale, este înclinată spre stocare preventivă, ceea ce se vede din faptul că deja lipsesc anumite uleiuri alimentare.

În aceste condiții, în care se mizează pe creșterea vânzărilor de produse ieftine, Lidl a decis să-și înființeze propriul transport maritim, iar specialiștii Upply consideră că aceasta este o idee revoluționară, într-o perioadă în care alte firme de retail au o abordare mai degrabă statică. Numai timpul ne va arăta care dintre strategii a fost mai bună, dar soluția Lidl, de a folosi nave mici care să circule rapid între Asia și Europa este atât de diferită de soluțiile oferite de companiile tradiționale de transport maritim, încât ar putea avea succes. Firma americană de transport maritim Matson a avut o abordare similară în 2021, pentru tranzacții transpacifice, și creșterea sa a depășit creșterea pieței.