Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Compania olandeză Meulenberg Transport este prezentă pe piață de 100 de ani, deci poate da lecții de sustenabilitate, astfel că managerul său a organizat de curând o conferință pe tema tranziției energetice. Cu această ocazie, el a explicat că în urmă cu 20 de ani a început să facă transport de containere din portul Stein în Rotterdam, deoarece transportul pe apă este mai sustenabil decât cel pe șosea.

În ceea ce privește camioanele verzi, compania folosește un remorcher electric MAN, după ce în 2016 a participat la un proiect pilot în Limburg (Germania) în care au fost implicate nouă astfel de camioane. Aici au apărut și probleme tehnice, iar mașina a trebuit să se întoarcă o dată pentru service în Germania, la firma care a făcut conversia, însă ea rămâne o piesă de rezistență a firmei de transport, de care este foarte mândră. Camionul este folosit pe rute fixe și pe traseu, la una dintre firmele implicate în proiect, există o stație de încărcare de 44 kW, astfel încât, atunci când se încarcă un container acolo, bateria este conectată și reîncărcată, astfel realizându-se 3-4 curse/zi.

Din punctul de vedere al managerului Meulenberg, camioanele electrice aduc trei avantaje majore: sustenabilitate (importantă, deoarece emisiile de CO2 din transport sunt mari), independența de combustibilii fosili (al căror preț este imprevizibil), și faptul că se poate lucra inclusiv în zone rezidențiale, dimineața devreme, deoarece sunt vehicule silențioase.

Deocamdată flota firmei include un singur camion electric din 27, câte are în total, deci mai este de parcurs un drum lung.

În ceea ce privește șansele de a convinge clienții că un transport sustenabil nu este întotdeauna și ieftin, antreprenorul remarcă faptul că, atunci când clientului îi merg bine, el este mai deschis spre soluții ecologice, dar în vremuri de criză deschiderea nu mai e atât de mare. „Totuși, noi continuăm să facem transport cât mai ecologic, ne menținem pe poziții, și prețul este acela care este. De exemplu, săptămâna trecută am făcut un acord cu un client care vrea să facem 70% din transportul pentru el cu un camion electric și care este dispus să plătească puțin mai mult pentru asta. Dar când se va trece la producția în serie a vehiculelor electrice și prețul lor va fi mai mic.“ Însă nu numai firmele de transport au un rol de jucat când vine vorba de sustenabilitate, ci și guvernul (care în prezent intenționează să acorde subvenții pentru camioane electrice) și producătorii (care, datorită acestor subvenții, vor să mențină prețurile ridicate, ceea ce, în opinia managerului olandez, ar fi mai bine să nu facă).