Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

FPT Industrial, divizia de sisteme de propulsie din cadrul Grupului Iveco, împreună cu partenerul său Microvast Holding, producător mondial de baterii pentru vehicule comerciale, vor furniza sistemul complet de propulsie pentru nou autobuz electric Iveco Crossway, în configuraţii cu intrare joasă pentru transport urban (LE) şi respectiv interurban.

Acordul de cooperare dintre Microvast şi FPT Industrial a fost încheiat în 2019, divizia de motoare Iveco având responsabilitatea integrării pachetelor de baterii în soluţia constructivă a vehiculelor electrice.

Astfel, pentru autobuzul Crossway LE Electric se vor putea instala pachete de baterii având capacitatea totală cuprinsă între 400 şi 466 kWh. Acestea au densitate energetică ridicată şi o durată de viaţă garantată de până la 10 ani.

Noul proiect de autobuz electric Crossway vine după lansarea Iveco e-Daily, care va fi disponibil în piaţă de la finalul acestui an. Noul Daily electric, construit pe baza aceleiaşi colaborări dintre FPT Industrial şi Microvast, va fi echipat cu un sistem modular de baterii, care va putea include unul, două sau trei pachete, având fiecare capacitate de 37 kWh.

Crossway LE Electric va fi prezentat la licitaţii de autobuze urbane încă din 2022, pentru termene de livrare în primul semestru din 2023.