La final de august, ATP Trucks a lansat – in cadrul unui eveniment presarat cu emotii, flori, distinctii si cuvinte dintre cele mai elogioase si incheiat cu un moment de rugaciune pentru reusita acestui proiect – camionul Truston, asamblat la Baia Mare, disponibil in versiuni cu basculanta sau betoniera, si care isi doreste sa fie cat se poate de implicat in lucrarile de constructii de autostrazi de la noi si nu numai. Cu aceasta ocazie, Mircea Cirt, CEO&President ATP Group, a declarat ca visul de a produce o basculanta are nu mai putin de 34 de ani si le-a multumit echipei de productie, partenerilor si autoritatilor pentru ca au crezut in initiativa sa si au sprijinit-o.
De numele, imaginea, identitatea si strategia de brand a noului Truston se ocupa Beniamin Pop Studio, firma al carei director de creatie a punctat faptul ca ceea ce a remarcat in primul rand la Mircea Cirt este curajul de a munci pentru implinirea unui vis chiar si atunci cand pentru cei din jur acesta pare imposibil de realizat. In ceea ce priveste noul camion, deoarece caracteristicile care il diferentiaza de alte modele de pe piata sunt faptul ca simplifica activitatea operatorilor si poate fi forjat fara sa intre des in service, s-a ajuns la concluzia ca promovarea lui trebuie sa se faca pornind de la ideea de „incredere“. De aici si numele: prin alipirea trust si on.
Motor furnizat de Weichai, lider mondial in producerea de propulsoare diesel grele
Truston are motor puternic de 430 CP, cu un cuplu maxim de 2.060 Nm la 1.000-1.400 rpm, furnizat de producatorul chinez Weichai, numarul 1 mondial in vanzarea de motoare comerciale diesel de peste 6.000 cm3. Deoarece cuplul maxim incepe de la 1.000 rpm, forta este mare pe o perioada indelungata fara a solicita propulsorul, asa cum explica inginerul Mihai Ardelean, directorul de productie ATP Trucks Automotive, care lucreaza in ATP Grup din 2012, timp in care a proiectat si caroserii pentru autoutilitare. Motorul se comporta foarte bine pe plan inclinat, deplasarea in panta fiind mult mai usoara, ca si plecarea de pe loc in sarcina.
Grupul chinez Weichai, partener al Scuderiei Ferrari in Formula 1 si al doilea mare producator industrial din China, este prezent pe piata din 1946. Pana in 2007 a activat mai mult in tara de origine, dar in 2009 afacerea a devenit internationala, inclusiv prin cumpararea mai multor marci de pe diverse continente. Compania este listata la bursa din 1998 si din 2013 inclusiv la bursa din Frankfurt. Principalele domenii de activitate in care este implicat Weichai sunt automotive, masini grele de constructii, logistica inteligenta, yachturi de lux, finante, servicii after sales si, din 2018, energii alternative – motoare cu hidrogen, electrice si hibride. Dar segmentul principal de activitate este producerea de motoare, sisteme hidraulice, axe si transmisii pentru camioane, prin care firma este prezenta si in Romania.
Weichai are mai mult de 400 de service-uri autorizate in 100 de tari si centre de Cercetare si Dezvoltare in intreaga lume, iar multe din firmele pe care le-a achizitionat de-a lungul timpului sunt numarul 1 sau macar printre primele in lume in domeniul lor de activitate. Compania chineza vrea sa fie un grup de prima mana la nivel global, cu o cifra de afaceri de 1.000 de miliarde de dolari pana in 2030 – in 2018 incasarile au fost de 35,8 miliarde de dolari.
Un camion robust, cu transmisie de productie proprie
Cutia de viteze este de productie ATP Truck – Fast, manuala, in 16 trepte, iar decizia de a o asambla in-house a fost luata pentru ca „vrem sa asamblam cat mai multe sisteme in regiune. Iar daca stim sa facem cutii de viteze stim sa facem tot camionul, deoarece ele sunt cel mai greu de facut“, afirma presedintele grupului.
Sistemul de suspensie include arcuri cu 11 foi pe fata si 13 foi pe spate, deci robustetea este suficienta pentru a transporta greutati cu 33% mai mari decat era posibil pana acum pentru camioanele din aceasta categorie. Iar sasiul este rezistent, sustinut de doua profile in C puse unul intr-altul, din care unul de 7 mm si unul de 8 mm.
Cabina provine din Germania, dar este stilizata si tine cont de nevoia de confort a soferului si integreaza in standard scaun pneumatic, pat si suspensie pe perne de aer. Designul tabloului de bord este modern si se remarca prin claritatea si simplitatea instrumentelor, astfel ca navigarea pentru executarea sarcinilor de lucru primeaza si rezolvarea oricarei probleme este simplificata. Sistemul de diagnosticare semnaleaza eventuale defectiuni, pentru a putea fi remediate eficient, in 24 de ore oriunde in Romania, iar unitatea de entertainment vine cu touchscreen, ecran color, conectivitate USB, card reader SD, Bluetooth integrat, player video si comenzi pe volan.
Truston este echipat standard cu preinstalare camere, climatizare automata, Cruise Control, senzori ploaie-lumina, computer de bord, volan imbracat in piele artificiala, cabina mare cu pat, EBS, ABS, ASR si ESC (Sistem electronic de control al stabililitatii).
Noul camion este disponibil in culorile rosu, portocaliu, verde, albastru, gri, alb si sanidine si este oferit cu bena basculabila din tabla Hardox de 8 mm grosime, a carei geometrie ii confera rezistenta sporita si capacitate mai mare de transport, sau cu betoniera de 10 m3 tot din tabla Hardox, si care include componente Eaton si Bonfiglioli.
Rezistenta superioara a tuturor componentelor determina durabilitatea sporita a ansamblului si costuri de mentenanta reduse, iar garantia oferita este de doi ani.
In concluzie, asa cum puncteaza Mircea Cirt, „Truston este un produs in care sa te increzi pentru afacerea ta – puternic, robust, fiabil, simplu de manevrat – care vine ca raspuns la nevoia de dezvoltare continua a ATP Group. Acesta este rezultatul prezentei noastre de peste 20 de ani pe piata de profil, care ne-a dat acces la o foarte buna cunoastere a dorintelor, nevoilor si exigentelor clientilor nostri.”
Distributia Truston se va realiza prin ATP Motors, iar clientii beneficiaza de accesorii disponibile online prin E-shop, specializare a soferilor pentru reparatii simple, mentenanta si reparatii in centre autorizate, asistenta in service pentru caroserie cu decontare directa a asigurarilor, consultanta pentru vanzare, garantie extinsa, finantare si asigurari auto.
45% din componente ar putea fi produse in apropiere de Baia Mare
ATP Group a inceput sa lucreze la acest proiect in urma cu doi ani si la momentul lansarii, cand de pe linia de productie iesisera 10 unitati, se ajunsese la un total de 15.000 de zile de lucru ale echipei de ingineri.
Pentru producerea noului Truston se vor folosi facilitatile aflate deja in dotarea ATP Group si forta calificata de munca pe care compania o are deja, iar extinderi se vor face numai in functie de vanzari si de necesitate. Investitia in cercetare, dezvoltare si in mijloace de productie se estimeaza a fi amortizata in opt ani.
Pana acum noul model a trecut prin toate testele care se impun in domeniu, totalizand mai mult de 100 de verificari in diverse laboratoare si peste 500.000 km pe teren, in diverse conditii meteo, de aderenta, de inclinare si de greutate.
Asamblarea unui camion dureaza patru zile. Deoarece nu exista multe optionale, vehiculele fiind dotate cu tot ce trebuie in standard, se vor asambla pentru stoc, cu mentiunea ca in prezent cererea este mai mare decat productia planificata.
Componentele pentru noul Truson vin acum din intreaga lume si apartin producatorilor importanti din domeniu – Bosch, Wabco, Eaton, VDO, Continental, Grammer s.a. – dar se doreste ca in cinci ani 45% dintre ele (transmisia, axele, sistemele de fixare, suprastructura si in general o mare parte din cele 3.200 de repere ale camionului) sa se produca in regiune, unele chiar in fabrici ATP. „Asta insa presupune sa avem forta de munca“, puncteaza presedintele companiei. „Or, in ultimii ani Romania a exportat forta de munca si acum trebuie sa importe. De acea ne bucuram ca Guvernul a facut ca angajarea strainilor sa fie mai usoara.“
Termenul de livrare pentru produsele care nu se afla pe stoc este de trei luni.
In 2019 se estimeaza vanzarea a 50 de unitati; in afara de cele trei firme care au contractat noul model inainte de lansarea oficiala, exista discutii serioase cu alti peste 20 de operatori.
Truston beneficiaza de preturi promotionale de lansare, iar pentru finantare ATP Motors are un acord cu BT Leasing, care vine cu o oferta personalizata pentru acest produs.
Curajul, cuvantul cheie al evenimentului de lansare
Radu Stefan Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comert si antreprenoriat, a amintit cu ocazia lansarii Truston faptul ca l-a cunoscut pe Mircea Cirt la Hanovra, la o expozitie unde ministerul promova exporturile romanesti. „Am vazut atunci ca impartasim aceeasi viziune, de a crea o industrie producatoare romaneasca puternica si, poate, de a exporta aceste produse. Iar Mircea Cirt poate inspira si alti antreprenori prin viteza cu care isi duce visele la indeplinire.“
Si Ioan Denes, ministrul apelor si padurilor, a subliniat ca aceasta lansare a fost posibila doar pentru ca Mircea Cirt a indraznit sa viseze si visul l-a transformat in proiect si proiectul in brand si a mai aratat ca marile realizari din Romania au pornit de la antreprenori ca el. Ministrul a felicitat ATP Grup pentru ca a adus judetul Maramures pe harta tarii ca producator de camioane si a aratat ca Guvernul sprijina astfel de proiecte care arata ca tara noastra poate fi si exportator, nu doar importator de produse.
Gabriel-Valer Zetea, presedintele Consiliului Judetean Maramures, a punctat faptul ca noul centru de asamblare a camioanelor se alatura altor investitii importante de aici, cum ar fi fabricile de componente pentru avioane, si a recunoscut ca in urma cu doi ani, cand Mircea Cirt i-a spus de visul sau de a fabrica vehicule grele la Baia Mare, nu a fost foarte optimist ca acest lucru se va intampla in timpul mandatului sau. Dar cand a fost invitat in vizita in China, la un posibil furnizor de componente – chinezii dorind sa vada implicarea autoritatilor in afacerile locale – si-a schimbat atitudinea, pentru ca „am ramas impresionat de vizita, de modul cum au primit un antreprenor si un demnitar din Romania, de fabricile lor si de deschiderea extraordinara pe care o au fata de noi. Aceasta deschidere era un semn ca visul se poate realiza si de aceea si Consiliul Judetean Maramures ofera garantia ca va fi alaturi de Mircea Cirt si de alti astfel de antreprenori.“
Primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, a apreciat curajul, inventivitatea si harnicia echipei ATP, i-a multumit presedintelui companiei pentru puterea de a-si urmari visul si de a-si prezenta de fiecare data viziunea si pentru abilitatea de a aduna oameni in jurul sau, si a anuntat ca exact in ziua evenimentului de lansare a infiintat un consiliu de dezvoltare economica a municipiului din care vor face parte cei mai importanti investitori si oameni de afaceri din oras, alaturi de consilieri locali, care sa dea directia in care sa mearga Baia Mare. Iar Mircea Cirt va fi si prim membru al consiliului, si cetatean de onoare al municipiului, cu atat mai mult cu cat compania sa va ocupa cea mai mare suprafata din cel mai intins parc industrial din Romania, Parcul Industrial Baia Mare Vest, alaturi de alti investitori importanti.
Credinta in visele tale si parteneri care sa creada in tine, ingredientele succesului
Mircea Cirt a tinut sa sublinieze faptul ca Dumnezeu este cel care i-a dat si viziunea, si curajul de a o transforma in realitate, si puterea si vointa de a muta munti si de a risca pentru a atinge cele mai mari inaltimi, dar si oameni care sa creada in acest proiect.
Presedintele ATP Group le-a multumit partenerilor si autoritatilor locale si centrale care au sustinut proiectul pe toata desfasurarea lui, promitandu-le in acelasi timp ca va continua sa apeleze la ele „pentru ca ne-am propus ca in cinci ani ATP, cu tot ce are si ce face, sa contribuie la dublarea economiei judetului Maramures“.
Mircea Cirt avea 12 ani cand a visat prima data sa construiasca o basculanta si declara ca unul dintre cele mai importante aspecte de care a tinut cont pe drumul pana la implinirea visului sau a fost puterea cuvintelor. „Am eliminat din vocabular cuvinte si sintagme precum: greu, nu se poate, nu vreau, problema, incerc. Si am pus in locul lor altele, care ne ajuta sa avansam, ne dau putere si energie: pot, vreau. Atitudinea determina altitudinea si de aceea vreau sa subliniez ca noi, romanii, avem capacitatea de a face lucruri mari, de a crede in noi si de a scrie istorie.“
ATP Group se asteapta ca intr-un an sa asambleze la Baia Mare autobuze Euro 6, hibride, electrice sau pe gaz, iar in cel mult patru ani sa ofere camioane pentru exploatari miniere, care sa fie folosite in regiune.
Pe 5 si 6 iunie au avut loc, la Baia Mare, respectiv Oradea, deschiderile oficiale care au marcat inceperea parteneriatului dintre Ford Trucks si ATP Exodus, evenimente la care au participat, alaturi de reprezentantii celor doua companii, si Vasile Moldovan (prefect Maramures), Alexandru Cosma (subprefect Maramures), Noemi Erika Vida (viceprimar Baia Mare) si Doru Dancus (vicepresedinte al Consiliului Judetean Maramures).
Reamintim ca Ford Trucks este reprezentat in Romania, din decembrie 2016, de Cefin Trucks, iar constructia acestei marci in tara noastra a presupus pana acum investitii de 4,5 milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro cheltuieli pentru inceperea activitatii, dezvoltarea retelei nationale de distributie, rebranduire si asigurarea standardelor tehnice necesare pentru oferirea serviciilor post vanzare Ford Trucks in centrele de pe teritoriul intregii tari, iar restul de trei milioane de euro au fost investiti in stocurile de vehicule si piese de schimb.
„Ne bucuram sa anuntam faptul ca ATP Motors a fost desemnat unic furnizor de servicii vanzare si post vanzare Ford Trucks pentru zona Baia Mare-Oradea”, a declarat Stefano Albarosa CEO Cefin Trucks, cu ocazia evenimentelor de deschidere.
ATP Motors (divizie a ATP Exodus) se afla intr-un continuu proces de dezvoltare si de adaptare la nevoile pietei auto si acum, prin completarea portofoliul cu marca Ford, vine in intimpinarea clientilor cu o gama diversificata de marci auto, alaturi de serviciile complexe pe care le asigura. „Vrem sa avem o crestere continua, sanatoasa, sa fim corect ancorati in realitatea prezentului si sa fim pregatiti pentru provocarile viitorului. Am pasit deja intr-o era a digitalizarii, iar viteza cu care se deruleaza actiunile si activitatile noastre se pare ca nu ne mai surprinde pe niciunul din noi. Nu in ultimul rand, ne dorim sa raspundem prompt nevoilor si cerintelor clientilor nostri”, a spus Mircea Cirt, Presedinte & CEO ATP Exodus Group.
Reteaua de distributie si asistenta tehnica Ford Trucks din Romania include in prezent centrele din Bucuresti, Constanta, Brasov, Craiova, Timisoara, Deva, Arad, Bacau, Suceava, Cluj-Napoca si, de acum, Oradea si Baia Mare.
02.10.2020
Ultimul număr: Septembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit