Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit marți, 23 ianuarie a.c., la sediul MTI, cu reprezentanții Confederațiilor patronale și Federațiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri.

În ședința de Guvern de săptămâna trecută a fost adoptată Ordonanța pentru modificarea și completarea OG nr.43/1997 privind regimul drumurilor, în vederea reintroducerii toleranțelor la depășirile de mase și dimensiuni. De asemenea, au fost adoptate o serie de acte normative, promovate de către MTI, prin care s-au soluționat și celelalte cereri ale partenerilor sociali, respectiv:

  1. Eliminarea diferențierii între transportul rutier național și internațional în privința acordării despăgubirilor conform Convenției CMR, prevedere stabilită prin Ordonanța pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier;
  2. Posibilitatea reducerii tarifelor Autorizațiilor Speciale de Transport (AST) prin asigurarea competenței Adunării Generale a Acționarilor a CNAIR privind aprobarea tarifelor pentru prestațiile specifice, altele decât tariful de utilizare a rețelei de drumuri. Acest aspect a fost reglementat prin Hotărârea pentru modificarea și completarea anexei nr. 1 la OUG nr. 84/2003 pentru înființarea CNAIR;
  3. Eliminarea obligativității deținerii de către conducătorii auto a atestatului pentru transport agabaritic. Solicitarea partenerilor sociali a fost transpusă prin adoptarea actului normativ prin care este modificată OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, în ceea ce privește măsurile care nu necesită adoptarea prin acte normative, Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a inițiat, în vederea reducerii timpilor de așteptare, implementarea separării fluxurilor UE și non-UE în punctele de trecere a frontierei (care permit acest lucru) și este în derulare identificarea soluțiilor tehnice aferente.

Totodată au fost realizate și următoarele demersuri cerute de transportatori:

În această perioadă, s-au constituit grupurile de lucru pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ, dar și pentru îmbunătățirea cadrului normativ în vederea eliminării ”pirateriei” în transporturi. Tot în cadrul grupurilor de lucru s-a stabilit să fie discutate și găsite soluții pentru modificarea cadrului legislativ privind condițiile de omologare, instalare și montare a tahografelor inteligente generația 2.