Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Costurile de transport sunt influentate de un numar foarte mare de factori, cum ar fi tipul si greutatea marfii, tipul de drum, vechimea parcului, modul de exploatare – mai ales stilul de condus al soferului – marca vehiculelor s.a. In aceste conditii, desi ne-am simtit inspirati mai demult sa disecam costul/km si sa vedem ce pondere are fiecare componenta, dupa modelul realizat in Franta de CNR, nu am avut sorti de izbanda, mai ales ca intentia noastra a fost de a face mai multe astfel de analize, in functie de diverse tipuri de transport.

Unii managerii au dat inapoi in fata unei asemenea indiscretii, chiar daca le-am promis confidentialitate, unii nici macar nu tin cont de toate cheltuielile si, in plus, calculul in sine este dificil de realizat si o formula s-ar putea aplica, dar in conditiile unei piete ideale, conditii care nu se regasesc in viata reala.
Am perseverat totusi si am obtinut astfel de informatii din partea a trei firme din segmente diferite de transport: intern, international si cu camionete de 7,5 t. Poate nu reprezinta o medie la nivel national, dar cu siguranta este vorba de firme atente la calcularea costurilor si stabilirea tarifelor – dovada ca au considerat oportuna investitia in softuri care sa le aduca pe tava astfel de analize. In plus, cativa alti manageri de transport ne-au oferit, chiar daca nu cifre, macar informatii la zi despre repartitia  cheltuielilor, tarife sau profitabilitate.

Asa cum am mai scris si cu alte ocazii, modelul de calcul conceput de CNR presupune un trinom de costuri: costuri kilometrice directe (combustibil, anvelope, intretinere si reparatii, taxa de autostrada), costuri legate direct de vehicul, raportate la o zi de exploatare a acestuia (costul de detinere a autovehiculului tractor si a vehiculului tractat, asigurari, taxe), si costuri aferente conducatorilor auto, raportate la o zi de exploatare a vehiculului (salarii si alte elemente de remuneratie, impozite si contributii aferente salariilor si alte elemente de remuneratie, cheltuieli de deplasare).

Motorina sa nu depaseasca 40% din valoarea facturata!
Directorul unei firme (Firma 1 in tabel) care face transport intern cu camioane Euro 3 si 5 in ansamblu de 40 t – majoritatea in leasing, si care ajung la 120.000-130.000 km/an si la maximum 780.000 km in intreaga viata, asa cum indica istoricul firmei – considera ca tariful ideal pe kilometru, care sa includa si un profit foarte mic, este, in medie, de 80% din pretul unui litru de motorina. „Uneori se merge si cu 110%, dar returul strica socotelile, pentru ca pretul este mai mic.“
In prezent, firma practica un tarif mediu de 3 lei/km fara TVA, fata de 2,7 in 2008 si 2,4-2,6 in 2009. Deloc rau pentru transport intern, dar, asa cum atrage atentia reprezentantul firmei, „tarifele tin si de puterea de negociere, nu doar de zona si de tipul de marfa. De exemplu, transportatorii se plang ca vin de la Constanta cu preturi mici, dar eu vin de acolo cu preturi bune.“
In ceea ce priveste cheltuielile, leasingul, soferul, licenta si intretinerea camioanelor se ridica la circa 15.000 de lei/luna/camion, la care se adauga motorina, care nu trebuie sa depaseasca 40% din valoarea facturata, si TVA pentru stat, si se ajunge la cheltuieli totale de 35.000 de lei/luna/camion. Ce este peste reprezinta profitul firmei.
Motorina este, asadar, ca si in ultimii ani, cheltuiala cea mai mare a acestei firme – si nu numai – urmata de leasing, cu circa 9.000 de lei/luna/camion, salarii, cu 3.000 de lei/persoana/luna, si asigurari, care au inceput sa se ieftineasca in ultimul timp, ajungand la 203 lei pentru RCA si la 660 de lei pentru Casco. Rovinieta costa 425 de lei/luna/camion, iar ITP, 101 lei.
Motorina este si costul care a crescut cel mai mult in ultimii ani, dar continua sa reprezinte 40% din tarife, deoarece si acestea din urma au crescut. „De cate ori s-a scumpit motorina, s-au scumpit toate produsele. Dar, din pacate, tarifele de transport cresc cel mai greu“, constata managerul firmei.

Tarife de 0,8 euro/km la export, 0,95 euro/km la import
A doua firma care a raspuns solicitarii noastre (Firma 2 in tabel) face exclusiv transport intracomunitar de marfuri generale cu ansambluri autotractor Euro 3 si semiremorca prelata, cu varsta de 5-6 ani, din care 80% in proprietate, care ating fiecare anual 124.000 km.
In ceea ce priveste tarifele, asa cum declara managerul firmei, tinta actuala de negociere pe Comunitate este de 0,9-0,95 euro/km inclusiv dislocarea pe kilometri de referinta. Tarifele insa depind de ruta, sezon, raport cerere-oferta, si variaza acum intre 0,75-0,8 si 1,1 euro/km. Mai concret, exporturile se realizeaza, in medie, cu 0,8 euro/km, iar importurile, cu 0,95 euro/km, iar pe intern, in functie de directie, se merge cu 2,4-2,8 lei/km.
„Din pacate, preturile acestea sunt cu marja de profit foarte mica, iar ceea ce conteaza cel mai mult este rulajul si capacitatea de a folosi masina cat mai mult – stationarea in service sau la incar-care/descarcare costa 168 de euro, la care se adauga combustibilul pentru incalzire si eventualele taxe (parcare, vinieta s.a.). Pentru 2011 ne propunem sa tinem pasul cu cresterea pretului motorinei, dar probabil ca si in acest an transportatorii vor merge pe sarma, fiind in fata unor noi provocari. Transportul ramane o afacere care produce bani foarte greu, costurile fixe indirecte si amortizarile fiind, in general, mari.“
Pe de alta parte, managerul unei firme care face international, in special curse intre Franta si Turcia – dar de la care nu avem costurile defalcate, deci nu se regaseste in tabel – declara ca tariful sub care nu se poate merge daca se includ corect toate costurile este de 0,7 euro/km. Cele mai mari scumpiri s-au inregistrat in ultimii ani, in cazul acestei companii, la motorina si taxe de drum, scazand, pe de alta parte, profitul.

0,312 euro/km, costurile unei camionete de 7,5 t
A treia firma (Firma 3 in tabel) care a acceptat sa ne ofere, defalcat, date despre costul/km face transport de marfuri generale, 90% pe international, cu camionete de 7,5 t aflate in proprietate, care parcurg circa 160.000 km/an. Tariful mediu practicat este de 0,4-0,5 euro/km, dar, asa cum declara managerul firmei, „in calcului tarifului negociat nu se merge direct pe numarul de kilometri parcursi, intrucat la noi inca nu exista, in lumea transportatorilor, obisnuinta de a practica o negociere comuna. Toata lumea doreste un castig cat de mic, fara a se gandi pe termen lung, desi prin asta strica pretul real de pe piata. Tariful mediu pentru export/import trebuie calculat in raport cu cheltuielile fixe, cheltuielile de recuperare (amortizare) si cheltuielile anticipate.“
Costul mediu/camion ajunge, in cazul acestei firme, la 0,312 euro/ km, in conditiile in care se merge cu un singur sofer pe masina, iar consumul mediu este vara de 18 l/100 km, iar iarna, de 17 l/100 km. Intr-un an costurile totale cu un camion ajung la 49.920 de euro.

Transportul international nu e neaparat mai profitabil
Managerul unei alte companii, care merge 95% la intern, iar din punct de vedere al tipului de marfa, 70% cu produse la temperatura controlata, avand si camioane foarte noi, dar si unele de patru ani, este de parere ca tarifele, care sunt ceva mai mici decat in 2008, ar trebui sa creasca anul acesta, mai ales din cauza scumpirii motorinei. „Carburantul costa aproape la fel de mult ca in Germania si acolo se merge cu aproape un euro/km, iar la noi, cu 2,2-2,3 lei/km la prelata, poate la international sa fie 0,85 euro/km, dar acolo sunt taxe de drum, soferii au diurna mai mare si, daca mai si alimentezi, ajungi cam la fel. Plus ca la international sunt variatii mari, uneori nu sunt exporturi, alteori nu sunt importuri, si asta afecteaza tarifele. Prin urmare, desi distantele pe care se merge la intern sunt mici si se pierde mai mult timp la incarcare/descarcare, nu e chiar rau.“
In cazul acestei firme, motorina reprezinta 40% din totalul cheltuielilor, iar leasingul pe patru ani, 50% din costurile fixe. Urmeaza asigurarile, regia, salariile personalului TESA, iar restul sunt cheltuieli mai mici.

Textilele, in continuare mai bine platite decat alte marfuri
Managerul unei alte firme de transport – in special de textile – declara ca, din cauza iernii foarte grele, cu multa zapada, care a favorizat cresterea consumului, motorina a ajuns sa reprezinte 38% din ce s-a facturat, fata de 36-37%, cat este in mod normal la transport international cu descarcari in Romania.
Flota este formata din camioane Euro 3 si 4 ale caror reparatii reprezinta, si din cauza ca service-ul a fost externalizat, 7-7,5% din suma facturata, fata de 4,5%, cand se faceau pe cont propriu. Iar la 700.000 de euro o diferenta de 3% se cunoaste. Cresterea costurilor de reparatii mai este cauzata si de varsta masinilor, drept pentru care se intentioneaza inlocuirea lor cu altele noi.
Salariile soferilor in schimb sunt constante de doi ani, dupa o perioada de fluctuatii. Pe 60% din flota se merge cu echipaje si se intentioneaza sa se ajunga la 100%, deoarece astfel creste siguranta si profitabilitatea, datorita numarului mai mare de kilometri efectuati. In plus, fara echipaj nu poti ajunge la timp la destinatie in conditiile in care sambata si duminica vehiculele grele au interdictie de a circula pe drumurile publice.
Din experienta diverselor tari spre care merge, managerul acestei firme puncteaza principalele probleme care apar in fiecare, probleme legate mai ales de costuri: spre Turcia consumul ajunge la 37-39 l/100 km, deoarece Bulgaria este muntoasa si se si fura motorina, iar spre Anglia clientii nu recunosc uneori anumite cheltuieli, cum ar fi taxa de feribot, de 150 de euro, si, in plus, de acolo retururile se gasesc greu si sunt prost platite, drept pentru care exista intentia de a renunta la aceasta relatie. Iar daca inchiriezi camioane pentru transport in Comunitate primesti 0,97 euro/km, dar kilometrajul se calculeaza dupa Map& Guide si se pierd din start 7%, deci de fapt se merge cu 0,9 euro/km. „Esti platit pe plin-gol pentru Paris-Londra, dar in jurul Parisului mai mergi 80 km si, daca sunt doua descarcari, mai faci inca 40 km. Toate firmele care iau camioane in chirie lucreaza dupa Map&Guide si de aici castiga, pentru ca sistemul nu arata realitatea din teren.“
Firma are, pe fiecare camion, un castig maxim de 1.700-2.000 de euro/luna, adica un profit de 3-4%.