Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tunelul Mont Blanc, închis în septembrie pentru lucrări de întreținere, a fost redeschis pe 15 decembrie la ora 16:00, cu trei zile mai devreme decât termenul prevăzut.

Lucrările de întreținere au implicat peste 200 de persoane și 50 de firme, cu o investiție totală de 20 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva zile, într-o notă a organismului de gestionare a tunelului TMB-Geie.

Data de expirare a tuturor cartelelor de abonament (pentru 10 sau 20 de treceri), care erau încă valabile la data închiderii totale a tunelului (16 octombrie 2023), vor fi prelungite cu 3 luni fără completarea unei cereri de prelungire.

Anul trecut, numarul vehiculelor comerciale care au utilizat tunelul rutier intre Italia si Franta a scazut cu 1,85%. Potrivit companiei care administreaza tunelul rutier Frejus, 71.700 de vehicule grele au trecut in 2019, mai putin cu 14.600 de unitati (-1,85%) fata de anul precedent. Comparatia dintre cei doi ani, conform Sftrf, este insa conditionata de doua evenimente. Primul a avut loc in 2018, cand a crescut fluxul de camioane prin tunelul Frejus din cauza intreruperii temporare a tunelului Mont Blanc pentru unele lucrari de intretinere.

Compania estimeaza ca 15.000 de vehicule grele au revenit in 2019 la traversarea Mont Blanc. Pe de alta parte, in 2019 aproximativ 6.000 de camioane au trecut prin tunelul Frejus din cauza inchiderii in iulie a liniei feroviare, ca urmare a unei alunecari de teren si a grevelor cailor ferate franceze din decembrie. Chiar si cu aceste evenimente, soldul ramane insa negativ