„Air Moldova”, unul dintre cei mai recunoscuți operatori de transport aerian din Republica Moldova, a anunțat că renunță la decizia de a opera zboruri spre și din Moscova, începând cu 1 octombrie.
Astfel, operatorii aerieni naționali vor avea interdicție să efectueze operațiuni în spațiul aerian al Federației Ruse, conform unei directive operaționale din 10 septembrie emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă.
Pasagerii care au cumpărat bilete pentru zborurile din 1 octombrie 2022 îşi pot recupera banii prin trimiterea unui mail la adresa booking@airmoldova.md pentru rambursare, potrivit unui comunicat de presă. Vineri, 9 septembrie, compania anunţase că vor relua zborurile, datorită solicitărilor pasagerilor şi circumstanţelor „necesitatea procurării repetate a biletelor la prețuri majorate, timpul petrecut în deplasarea pe cale terestră, incomodităţile zborurilor cu escală, în special pentru cazurile de urgență medicală”.
02.10.2020
Ultimul număr: Septembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit