Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Așa cum Tranzit a scris încă din 2018, Polonia se pregătește să nu mai trateze cursele de transport internațional de marfă ale șoferilor ca deplasări în interes de serviciu, ci mai degrabă ca detașări, eliminând astfel diurna din venitul salarial. Ca și atunci, propunerea vine de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Ministerul va propune ca schimbarea să fie introdusă prin abrogarea art. 2 pct. 7 ce definește o călătoriei de afaceri și art. 21a, care specifică sumele datorate unui șofer într-o călătorie de afaceri. Ca urmare a modificărilor introduse, întreaga remunerație plătită șoferilor va fi impozitată și taxată cu contribuții la asigurările sociale, subliniază ministerul Infrastructurii. „Anticipăm că în viitorul apropiat, proiectul de lege care introduce modificările menționate mai sus va fi trimis spre consultare publică“, a declarat Szymon Huptyś, purtătorul de cuvânt al Ministerului Infrastructurii.

Din câte se pare, noua modificare fiscală are la bază Regulamentul Detașării cuprins în Pachetul Mobilitate, ce va intra în vigoare din 2 februarie 2022. Practic, șoferii vor fi plătiți cu salariul minim din țara în care vor face transport internațional și cabotaj, iar diurna nu va mai fi considerată parte a salariului. Excepție de la detașare fac operațiunile de tranzit, transport bilateral și transport combinat, atât timp cât există una sau două operațiuni de încărcare sau descărcare parțială la întoarcere (cross-trade), pe durata unui transport bilateral.

Dacă regulile de remunerare a șoferilor nu se modifică, atunci costurile firmelor poloneze de transport cu șoferii care vor face cabotaj se vor dubla. În cazul unei companii care efectuează în principal transport bilateral, creșterea nu va depăși 20%.

Intenția guvernului polonez de a scoate diurna din venitul și a crește salariile nu este una nouă, însă ea revine în actualitate în contextul adoptării Pachetului Mobilitate. La începutul lui 2018, presa poloneză a anunțat intenția ministerului de resort de a introduce o lege care să nu mai trateze cursele de transport internațional de marfa ale șoferilor ca deplasări în interes de afaceri, ci mai degrabă ca trimitere a șoferilor la muncă în altă țară (detașare), cu intenția vădită de a elimina plata cu diurna pentru șoferii profesioniști.

Foto: standard.co.uk