Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volvo Buses a semnat o scrisoare de intenție (LOI) cu carosierul spaniol Sunsundegui pentru producția sub licență a autocarelor Volvo 9700 și 9900. Producția este planificată să înceapă de anul viitor, iar primele unități vor ajunge la clienți în 2025.

Scrisoarea de intenție reprezintă următorul pas în strategia anunțată de Volvo Buses pentru piața europeană, respectiv de a se axa doar pe producția de șasiuri, lăsând construcția suprastructurii în seama colaboratorilor externi. Parteneriatul cu Sunsundegui urmează LOI încheiată de Volvo cu MCV, carosierul indian urmând să asambleze gama de autobuze electrice urbane și interurbane. Modelul etajat Volvo 9700 DD va continua să fie produs împreună cu Carrus Delta, iar construcția de șasiuri va rămâne la fabricile din Borås și Uddevalla ale Volvo Buses.

„Sunsundegui este un partener important pentru Volvo Buses, având capacitatea de a răspunde tuturor exigențelor clienților europeni.

Împreună suntem încrezători că vom dezvolta o gamă de autocare premium care va domina industria de profil”, a declarat Dan Pettersson, SVP, Volvo Buses. Sunsundegui a dezvoltat până acum numeroase modele de autocare pe șasiu Volvo, comercializate sub brand-ul propriu. Acum, LOI vizează producția modelelor Volvo 9700 și 9900 pe noua platformă lansată de constructorul suedez în 2022.