Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Avocata Smaranda Rugină – de origine română, dar care locuiește și muncește în Franța, este licențiată în Drept și în Economie-Gestiune și s-a specializat în Dreptul afacerilor și Dreptul obligațiilor civile și comerciale – a câștigat în instanță un proces intentat de o firmă de transport din România al cărei șofer a fost amendat cu 719 euro pentru că ar fi luat pauza săptămânală normală în cabina camionului.

Aceasta ne informează că, în cadrul unui control aleatoriu în trafic efectuat în iunie 2019 de DREAL, unui angajat al unei companii românești, care conducea un vehicul ce făcea transport rutier public de mărfuri, i s-a cerut să prezinte câteva documente, în conformitate cu reglementările sociale europene (Articolul 36 din Regulamentul CE 165/14) și să extragă cardul din tahograful digital. Inspectorul a descărcat datele din tahograf și de pe cardul șoferului și, analizându-le, a avut acces la informații referitoare la modul cum a fost condus vehiculul de către diferiții angajați ai firmei din România între 6 mai 2019 și data controlului, 3 iunie 2019. Inspectorul a constatat, cu ajutorul instrumentului său de control, că șoferul a luat o pauză săptămânală normală de 45 de ore chiar cu câteva ore înainte de acest control. Dar, desigur, fiind vorba despre o inspecție în trafic, nu a putut constata fizic că șoferul a luat această pauză în camion.

Potrivit agenților DREAL, șoferul ar fi declarat în timpul controlului că a făcut pauza săptămânală normală în camion, iar pe baza acestor pretinse declarații, transcrise de DREAL într-un document intitulat „Procese-verbale – Constatări“, firma de transport angajatoare a fost condamnată, printr-o ordonanță penală din august 2019, pentru că șoferul a efectuat repausul săptămânal normal în camion, fapt pedepsit de legislația franceză (articolul R 3315-11 din Codul transporturilor).

Această decizie a fost inițial contestată la Tribunalul de Poliție din Poitiers, care a confirmat condamnarea și o obligat firma românească la plata unei amenzi de 719 euro.

Decizia a fost contestată de avocata Smaranda Rugină la Curtea de Apel din Poitiers.

Din declarațiile date de șofer după verificare reiese că ofițerul DREAL, în timpul controlului, i-a cerut acestuia, într-o limbă pe care nu o cunoștea, să prezinte dovezi (mai ales o factură de la un hotel) în legătură cu faptul că a luat pauza în afara camionului. Iar în lipsa unei facturi i-a cerut să recunoască faptul că a făcut pauza în vehicul, adică să se autoincrimineze.

Șoferul a confirmat ulterior că în niciun moment nu a recunoscut că și-a luat pauza săptămânală în camion, iar printr-o decizie din 9 mai 2022 Curtea de Apel din Poitiers a admis cererile societății acționate în justiție și a anulat procedura desfășurată de DREAL în special pentru nerespectarea articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului referitoare la un proces echitabil.