Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Conform barometrului Upply, tarifele de transport internațional din/spre Austria, atât pe bază de contract, cât și spot, au înregistrat în trimestrul al treilea din 2022 cea mai mare creștere dintre toate statele europene și au atins maxime istorice. La export tarifele din contracte au ajuns la 124,5 puncte, în creștere cu 11,8 puncte față de trimestrul anterior și cu 21,6 puncte față de perioada similară din 2021, iar cele spot au ajuns la 159,9 puncte, cu 14,0 puncte mai mult decât în trimestrul anterior și cu 34,5 puncte mai mult decât în perioada similară din 2021. La import tarifele din contracte au atins 141,9 puncte, adică au crescut cu 12,3 puncte față de trimestrul anterior și cu 28,0 puncte față de 2021, iar tarifele spot au fost în medie de 144,1 puncte, în creștere cu 8,4 puncte față de trimestrul anterior și cu 23,6 puncte față de anul trecut.

Creșterea medie față de trimestrul anterior a tarifelor de import a fost de peste două ori mai mare decât media europeană atât pe piața spot, cât și pe cea contractuală, cauza principală fiind costurile mai mari, în special cel pentru combustibil, care a atins un maxim în Austria din cauza penuriei interne de motorină. Războiul din Ucraina a făcut ca inițial prețul motorinei să fie aici cu 29,2% mai mare la jumătatea lui martie și, după ce în trimestrul al doilea s-a stabilizat la o creștere de 18% față de primul, capacitatea a fost limitată la 20%, pentru o parte din trimestrul al treilea, din cauza deteriorării rafinăriei Schwechat din Viena, iar prețul a crescut cu până la 34% comparativ cu primul trimestru al anului și cu 18% față de perioada de dinainte de incident.

Guvernul austriac a intervenit de două ori, eliberând 112.000 t de combustibil din rezerve pe 4 iunie și 100.000 t la jumătatea lui iulie, dar prețurile s-au menținut ridicate pe tot parcursul trimestrului al treilea și nu au revenit până pe 11 august la prețul de dinainte de incident. Informațiile din august arată că tarifele de transport s-au modificat rapid ca urmare a scăderii prețurilor carburanților, cele de import scăzând din nou cu 7,9 puncte pe piața contractelor și cu 10,1 puncte pe piața spot, iar dintre cele de export cele spot au scăzut cu 8,4 puncte în august și cele din contracte au crescut cu 2,0 puncte în august și au scăzut apoi cu 6,2 puncte în septembrie.

În trimestrul al patrulea al anului se așteaptă ca normalizarea prețurilor motorinei și scăderea cererii austriece să preseze scăderea tarifelor.