Producătorii europeni de camioane membri ai ACEA au căzut de comun acord asupra faptului că până în 2040 toate vehiculele noi vândute trebuie să funcţioneze fără combustibili fosili, pentru a se putea atinge obiectivul stabilit prin Pactul Verde European, de neutralitate a emisiilor de carbon până în 2050. Principala condiţie însă este asigurarea unei infrastructuri optime de alimentare/încărcare, care să permită o planificare optimă a transporturilor rutiere.
„Schimbarea climatică este cea mai importantă provocare a timpurilor noastre. În acelaşi timp, pandemia Covid-19 a subliniat rolul crucial pe care transportul rutier şi logistica le joacă în aprovizionarea cu bunuri de primă necesitate”, a declarat Henrik Henriksson, CEO Scania şi preşedintele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Vehicule (ACEA).
Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Postdam (PIK) şi ACEA au semnat o declaraţie comună prin care subliniază condiţiile în care sistemul de transport trebuie să se schimbe pentru a reduce emisiile de carbon. Astfel, pe lângă investiţiile pe care trebuie să le facă industria producătoare se impune o intervenţie „în forţă” a autorităţilor, prin taxarea utilizării infrastructurii rutiere în funcţie de emisiile de CO2. Aceasta ar fi cea mai potrivită metodă coercitivă, care ar putea determina companiile de transport să îşi înlocuiască flota cu vehicule cu zero combustibili fosili. Pentru că niciun agent economic nu va renunţa la camioanele pe motorină atâta timp cât atât combustibilul, cât şi vehiculele în sine, sunt mai ieftine decât soluţiile alternative de propulsie.
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit