Operatorii de transport străini care intră în Bulgaria dinspre Turcia sunt obligați, din 15 iulie 2024, să plătească 20 de leva (10 euro) pentru dezinfecția exterioară a vehiculelor. Agenția Bulgară pentru Siguranța Alimentară a motivat introducerea acestei măsuri de dezinfecție preventivă prin situația epizootică din regiune. Potrivit UNTRR, transportatorii români sunt obligați în mod abuziv să plătească dublul acestei sume – 20 EUR în loc de 20 BGN – o taxă ilegală și discriminatorie, care depășește valoarea comunicată oficial.
UNTRR solicită stoparea acestor practici abuzive ale autorităților bulgare și eliminarea imediată a taxei de dezinfecție impuse de Bulgaria, care nu mai există la nicio altă frontieră europeană, reprezentând o încălcare a dreptului la libera circulație pe piața unică.
“De anul trecut, șoferii români sunt discriminați în parcările de camioane din Ruse și Vidin, plătind tarife de peste trei ori mai mari decât cele plătite de șoferii bulgari și așteptând în parcare până la 30 de ore, în timp ce transportatorii bulgari sunt lăsați să treacă frontiera. Operatorii români se confruntă în prezent cu timpi de așteptare de 20-36 de ore la intrarea din Bulgaria. Cu toate acestea, autoritățile din Bulgaria nu au făcut niciun progres în ceea ce privește transparența și monitorizarea operatorului acestor parcări de camioane, care a primit și dreptul de a gestiona cozile virtuale de trecere a frontierei pentru vehiculele comerciale de marfă”, se arată într-un comunicat UNTRR.
În acest context, UNTRR solicită autorităților române ca și transportatorii români să fie taxați la jumătate pentru trecerea podurilor Giurgiu si Calafat!
“Într-o coincidență ciudată, Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse a reintrat în reparație anul acesta pe partea bulgară, după ce a fost în reparație și anul trecut, tot pe partea bulgară – probabil pentru a pune în valoare nu doar parcarea de la Ruse, dar și pe cea mai recentă de la Vidin, astfel încât operatorul acestora să aibă timp să recupereze investiția. Ritmul lent al lucrărilor de reparații pe partea bulgară la Podul Giurgiu-Ruse afectează competitivitatea cărăușilor români, care riscă penalizări și pierderea unor contracte importante din cauza timpilor mari de așteptare și blocajelor la frontiera BG-RO.”
Podul Prieteniei este tranzitat zilnic de 1.400 de camioane pe fiecare sens, sau 2.800 de camioane pe ambele sensuri, iar traversările actuale cu ferry/bacul RO-BG nu pot prelua acest trafic din cauza capacității reduse, drumurilor de acces dificile pentru camioane și imposibilității operării trecerilor cu bacul/ferry atunci când scade nivelul apelor Dunării. În prezent, există traversări cu bacul/ferry pentru camioane la Zimnicea (12 camioane/trecere), Bechet (16 camioane/trecere), Turnu Măgurele (6 camioane/trecere), Călărași (6 camioane/trecere) și se va deschide și la Giurgiu (Ostrovul Mocãnașul:19 camioane/trecere). Accesul camioanelor de 40 t este dificil la unele dintre aceste treceri, pentru că drumurile nu sunt reabilitate, iar capacitatea acestor bacuri/ferry este insuficientă pentru nevoile traficului actual de camioane RO-BG, fiind limitată la maximum 70 de camioane/24h la Călărași, unde se operează 10 treceri/zi cu bacuri de 6-7 camioane, iar atunci când se va deschide și bacul/ferry de la Giurgiu, capacitatea acestuia va fi de maxim 190 de camioane/24h, dacă se vor opera 10 treceri/zi cu bacuri de 19 camioane.
UNTRR face apel la intervenția urgentă și fermă a Comisiei Europene și Guvernelor României și Bulgariei pentru a elimina barierele artificiale pe care autoritățile de control din Bulgaria le pun în calea operatorilor economici din România.
Având în vedere faptul că oficialitățile de la Sofia interzic trecerea autocamioanelor pe Podul Prieteniei de la Giurgiu din cauza condițiilor de iarnă severă din țara vecină, CNAIR face un apel la conducătorii de autocamioane să manifeste înțelegere și respect față de restricțiile impuse de partea bulgară până când aceasta va permite din nou reluarea circulației fără restricții.
Această măsură are drept scop evitarea unor timpi de așteptare inutili, dar și a blocajelor pe partea română în zona frontierei dintre România și Bulgaria. De asemenea, CNAIR îi sfătuiește pe șoferii de autocamioane care se îndreaptă spre frontiera cu Bulgaria de la Giurgiu să oprească pe traseu în zone sigure, pâna se va debloca situația.
Se recomandă utilizarea altor puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria.
CNAIR face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și de pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit