Uniunea Transporturilor Rutiere Internaționale (IRU) și partenerii săi solicită Uniunii Europene să sprijine transportul public de pasageri pentru a atinge obiectivele economice, sociale și de durabilitate.

Într-o scrisoare deschisă, IRU – împreună cu autorități europene de transport metropolitan, operatorii de transport, Eurocities, POLIS și Asociația Internațională a Transportului Public – solicită Comisiei Europene, Consiliului și Parlamentului European să ofere un plan politic și financiar puternic pentru a sprijini sectorul transportului public.

În ciuda provocărilor generate de pandemie, transportului public continuă să ofere servicii de calitate și sigure, cu progrese vădite către mobilitatea cu emisii zero și experiențe îmbunătățite pentru pasageri. Costurile de operare au crescut însă, la acestea adăugându-se lipsa forței de muncă.

Referitor la legislatura 2024-2029, cele șase organizații au subliniat necesitatea acordării unui sprijin mai susținut transportului public, propunând, în același timp, mai multe inițiative, inclusiv recunoașterea importanței strategice a sectorului, publicarea unei declarații UE privind transportul public, consolidarea coordonării între instituțiile UE și părțile interesate locale și furnizarea de finanțare adecvată pentru noile tehnologii și pentru infrastructură.

Cu peste 50 de miliarde de pasageri anual, transportul public este cea mai durabilă, eficientă și incluzivă opțiune de transport în comun, oferind cetățenilor acces la servicii vitale precum locuri de muncă, educație, sănătate și cultură.

Sursa foto: IRU

IRU și POLIS, care colaborează în cadrul unor proiecte de cercetare și inovare pentru decarbonizarea transportului rutier, au reunit liderii europeni care lucrează pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon în transportul rutier de mărfuri în interiorul și în jurul orașelor și au dezbătut aspecte cheie pe drumul complex către 2050. Aceștia sunt axați pe facilitarea și încurajarea logisticii cu emisii zero în mediile urbane și periurbane.

Grupul de lideri europeni au subliniat apelul la acțiune cu privire la modul în care industria transportului rutier poate deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. Sectorul european al transporturilor trebuie să navigheze prin complexitatea reducerii amprentei sale de carbon într-un mod pragmatic, dar calea către emisii nete zero este complexă și necesită o abordare colaborativă între o gamă largă de actori, inclusiv autoritățile de reglementare, precum și furnizorii și utilizatorii din industrie.

Printre provocările cheie dezbătute s-au numărat transportul fără fricțiuni al mărfurilor, accesul la consumatori și reducerea poluării atmosferice și fonice.

sursa foto: IRU