Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a 2 autoutilitare încărcate cu 2.180 kilograme de deșeuri constând în anvelope uzate, pentru care șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a 2 autoutilitare conduse de 2 cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, anvelope uzate, de la societăți comerciale din Germania pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul autorizat al reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoutilitarele erau încărcate cu 2.180 de kg de deșeuri constând în anvelope uzate, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

Autorităţile de frontieră ungare au informat Poliţia de Frontieră Română, prin Punctul de Contact Artand, că, începând cu data de 11.03.2022 ora 23.00 (ora României)  până în data de 15.03.2022 ora 23.00 (ora României) pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2022 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

Reprezentanţii statului vecin au informat că nu sunt vizate de restricţii transporturile umanitare pentru a nu întârzia distribuirea ajutoarelor şi donaţiilor, respectiv transporturile de animale vii, animale perisabile sau combustibili, materiale pentru încălzit.

Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea  perioadei de restricţii de circulație pe drumurile publice din Ungaria.

Precizăm faptul că în perioada menţionată, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura fără restricţii.

Autorităţile de frontieră din cele două state sunt în contact permanent, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate (folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, se recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro și careprezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.