Gebrüder Weiss România, unul dintre cei mai importanți jucători din transportul și logistica locală, continuă investițiile în sustenabilitate și eficiență energetică, odată cu finalizarea și punerea în funcțiune a unui sistem fotovoltaic la noul hub logistic din Popești-Leordeni.
Sistemul de panouri solare este instalat pe acoperișul depozitului de cross-dock și logistică și cuprinde 674 de panouri, acoperind o suprafață de aproximativ 1.635 de metri pătrați. Puterea instalată totală este de 300 kWp, energia generată fiind destinată autoconsumului – alimentarea birourilor și a operațiunilor logistice zilnice din depozit.
„Este un proiect-pilot strategic care ne ajută să înțelegem mai bine impactul direct al energiei regenerabile asupra costurilor și eficienței operaționale. Scopul nostru este ca această clădire să devină complet alimentată cu energie verde în următorii ani, iar acest sistem fotovoltaic este primul pas”, a declarat Viorel Leca, Director General Gebrüder Weiss România.
Reducere semnificativă a emisiilor
Potrivit estimărilor, sistemul va acoperi aproximativ 60% din consumul total de electricitate al hub-ului, ceea ce înseamnă o autonomie energetică de circa 20%. În termeni de mediu, instalația va reduce anual emisiile de CO₂ cu aproape 49 de tone. Prin comparație, consumul total de electricitate la sediul Gebrüder Weiss Popești-Leordeni a generat în 2024 aproximativ 239 de tone de CO₂.
Această investiție contribuie la obiectivul pe termen lung al companiei de a-și reduce dependența de sursele tradiționale de energie și de a-și consolida poziția ca furnizor de soluții logistice sustenabile pe piața din România.
Gebrüder Weiss are în plan extinderea acestui tip de infrastructură și la alte locații din țară. Viorel Leca a confirmat că următorul pas ar putea fi instalarea unui sistem similar la hub-ul din Sibiu, cu scopul de a construi o rețea logistică modernă și sustenabilă, sprijinită de surse de energie regenerabilă.
„Datele concrete pe care le vom obține din funcționarea acestui proiect ne vor ajuta să luăm decizii fundamentate pentru investiții viitoare. Eficiența energetică, reducerea emisiilor și optimizarea operațională sunt pilonii pe care ne bazăm extinderea pe termen lung”, a mai spus Viorel Leca.
Parte dintr-o strategie europeană
La nivel de grup, Gebrüder Weiss a dezvoltat deja 34 de sisteme fotovoltaice în Europa, cu o producție anuală totală estimată de peste 13.000 MWh și o reducere cumulată a emisiilor de CO₂ cu peste 2.700 de tone. În România, compania completează aceste măsuri cu utilizarea vehiculelor electrice în livrările de tip Home Delivery – peste 13.000 de livrări efectuate doar în 2024 – și cu testarea continuă a camioanelor electrice pentru transporturi pe distanțe scurte.
Pe lângă investițiile în energie regenerabilă, Gebrüder Weiss România investește constant și în digitalizare și optimizare operațională, pentru a reduce emisiile indirecte și a crește eficiența întregului lanț logistic.
Popești-Leordeni, un hub logistic strategic
Noul hub logistic din Popești-Leordeni joacă un rol esențial în rețeaua națională a Gebrüder Weiss. Amplasarea sa strategică lângă București permite companiei să deservească rapid clienți din întreaga regiune de sud a țării și să ofere servicii flexibile de cross-dock, depozitare și distribuție.
Prin acest proiect, Gebrüder Weiss România demonstrează încă o dată că sustenabilitatea poate fi integrată concret în operațiunile logistice de zi cu zi și că tranziția spre energie regenerabilă este nu doar un obiectiv pe hârtie, ci o realitate implementată etapă cu etapă.
Gebrüder Weiss România a dat startul construcției unui nou terminal logistic amplasat în Sud Estul Capitalei, în Popești Leordeni. Compania a achiziționat în acest sens un teren cu o suprafață totală de 70.000 m2 și va derula o investiție de 20 de milioane de euro.
„Dezvoltarea constantă a ultimilor ani și nevoia de a veni în întâmpinarea clienților noștri au contribuit la decizia de a realiza noua investiție. Am ales zona Popești Leordeni, în sud-estul Bucureștiului, deoarece vom fi în vecinătatea autostrăzii A2 și a viitorului inel de centură al Capitalei (A0), beneficiind astfel de infrastructura locală. În plus, prin inaugurarea noului hub, ne vom crește capacitatea de depozitare, ceea ce se va traduce, în cele din urmă, în diversificarea portofoliului și a numărului de clienți”, a declarat Viorel Leca, director general al Gebrüder Weiss România.
„Aglomerația tot mai mare a traficului zilnic din București a făcut necesar un al doilea hub în estul orașului. Noua soluție cu două terminale logistice în Capitală face distribuția în interiorul, dar și în jurul orașului mai eficientă. Construim noul terminal de cross-docking la standarde Gebrüder Weiss pentru a permite creșterea în continuare a afacerii în zona distribuției locale și pentru dezvoltarea în continuare a serviciilor de livrare la domiciliu, oferind o zonă de cross-docking adecvată”, a arătat Thomas Moser, Director and Regional Manager Black Sea/CIS Gebrüder Weiss.
Construcția noului terminal a fost deja începută, acesta urmând să fie dat în folosință la finalului acestui an. Suprafață totală este de circa 17.000 m2, din care 13.500 m2 spațiu de depozitare și 3.400 m2 destinat activităților de cross-docking.
„Suprafața terenului este una generoasă, iar acest lucru ne permite ca, pe termen mediu și lung, în funcție de oportunitățile din piață și de nevoile clienților noștri, să extindem zona de depozitare și cross-docking”, a mai spus Viorel Leca.
Noul terminal va pune la dispoziția clienților toată gama de servicii – FTL (Full Truck Load), LTL (Less Than Truckload), transport în regim de grupaj, depozitare și logistică, vamă și livrare la domiciliu prin Home Delivery. De asemenea, acesta va fi un depozit clasa A, în conformitate cu cerințele ADR – acord referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase. Clădirea va fi una eficientă prin utilizarea panourilor fotovoltaice, climatizarea clădirii cu ajutorul pompelor de căldură și a stațiilor de încărcare pentru mașini și camioane electrice. Noua facilitate va găzdui 90 de angajați, dintre care 60 angrenați în zona de depozitare și 30 în zona de birouri. „Noul terminal din Popești Leordeni este al doilea hub arondat zonei București. Acesta, alături de cele din Arad, Sibiu, Cluj-Napoca, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova, cumulează o suprafață totală de depozitare și cross-docking de peste 85.000 m2”, a precizat Viorel Leca.
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit