Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Reprezentații patronatelor din transporturi care au organizat protestul din Piaţa Victoriei au discutat la Guvern cu Alin Chiţu, ministru secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, şi cu Dl. Mircea Abrudan, despre problemele cu care se confruntă industria de profil. Este vorba despre impozitarea diurnei, creşterea tarifelor la RCA şi măsura carantinării şoferilor. La întâlnire a mai participat şi inițiatorul proiectului de lege care stabilește amnistia fiscală, deputatul PNL Gheorghe Pecingină.

Transportatorii cer acordarea amnistiei fiscale cât mai repede, printr-o ordonanţă de urgenţă, însă acest lucru nu este posibil din punct de vedere constituţional. Președintele Camerei Consultanţilor Fiscali, Dan Manolescu, a confirmat că Guvernul poate doar să propună un proiect de lege care să fie înaintat în Parlament, dar acest lucru ar reprezenta o pierdere de timp dacă deja există un proiect de lege pentru amnistia fiscală, inițiat de un grup parlamentar și avizat favorabil de Guvern.

Manolescu mai spune că, dacă transportatorii nu sunt de acord cu măsurile privind plafonarea diurnei sau cu alte prevederi din actualul proiect de lege (depus ieri la Biroul permanent al Camerelor decizionale – 526/28.09), aceştia au posibilitatea de a le remedia în comisiile de specialitate din Parlament.