Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Juan Louro, Customs and Transport Manager în cadrul Decathlon UK, care lucrează cu o flotă de circa 3.000 de camioane, optează pentru anumite rute sau moduri de transport legate de Marea Britanie în funcție de propunerea transportatorului și de timpii oferiți de acesta. În principal, rutele însă trec prin Calais. „De obicei comunicăm cu transportatorii, iar atunci când un punct de ieșire este foarte aglomerat, încercăm o rerutare. Acum, după Brexit este mult mai greu să facem asta, pentru că pe declarația vamală de export trebuie deja să specificăm care va fi punctul de ieșire din UK, iar termenul limită pentru această precizare este momentul de încărcare.“

Reprezentantul Decathlon precizează că sunt uzitate două tipuri de MRN: unul care se va folosi doar pentru transport și MRN clasic care apare pe declarația vamală de export sau de import. „Momentan, MRN de transport este voluntar, dar din 1 aprilie 2021 va fi obligatoriu pentru transport rutier“, a spus Juan Louro, completând: „în cazul unei declarații vamale cu ieșire indirectă, cum ar fi încărcarea unui camion în Spania, cu ieșire prin Franța, declarația vamală se va închide în Calais și acolo se va întocmi declarația vamală de import. Însă trebuie să existe un acord între Franța și Spania, pentru ca Franța să accepte MRN trimis din Spania.

Nu știu dacă vama din România poate accepta însă o declarație făcută în Franța.“