Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piața de transport aerian de marfă generală a scăzut cu 8% în mai față de perioada similară din 2021,  cifrele fiind comparabile cu cele din aprilie, în condițiile în care redresarea industriei aviatice a fost din nou perturbată de evenimente macroeconomice care nu dau semne de scădere, potrivit analiștilor din industrie CLIVE Data Services, parte a grupului Xeneta.

Datele din mai 2022 arată că cererea de transport aerian de marfă este cu -8% mai mică decât în mai 2019. Capacitatea disponibilă în luna mai a fost cu +4% mai mare față de aceeași lună a anului trecut, dar tot la -12% față de mai 2019. Cererea mai mică și creșterea capacității în această ultimă perioadă de raportare au condus, de asemenea, la o scădere cu 9% a „factorului de încărcare dinamică“ de luna trecută față de mai 2021, ceea ce a dus la un factor de încărcare global de 60% în mai 2022. Toate aceste cifre au contribuit la o încetinire suplimentară a creșterii ratelor de transport aerian, care au urcat în mai 2022 cu 16% față de luna similară din 2021 și cu 134% față de 2019. În aprilie 2022, mai arată sursa citată, cifrele corespunzătoare au fost de +26% față de 2021 și +145% față de 2019.

Totodată, performanța pieței de transport aerian de marfă în luna mai continuă să fie afectată de războiul continuu din Ucraina, de impactul inflației la nivel global care i-a determinat pe consumatori să-și urmărească mai atent cheltuielile, de scăderile pieței bursiere, de ratele mai mari ale dobânzilor, de restricțiile legate de Covid din China și de mai multe avertismente privind recesiunea globală. Datele de piață privind luna mai au arătat, încă o dată, cât de sensibile sunt mărfurile aeriene la evenimentele macroeconomice, a declarat Niall van de Wouw, fondatorul CLIVE și în prezent Chief Airfreight Officer la Xeneta, platforma de analiză a pieței și al indicelui de transport al containerelor.