Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gabriela Păun, director EBV Finance sucursala din România, a vorbit în cadrul conferinței Tranzit de la Iași, de pe 6 iunie, despre recuperarea inteligentă de accize și TVA și despre cum aceasta poate face diferența, în cazul unei firme de transport, între profit și pierdere.

Se știe că mulți transportatori aleg să recupereze singuri TVA și accize, decizie care are ca avantaje costurile reduse, dar aduce și riscuri. În timp ce, așa cum subliniază Gabriela Păun, recuperarea prin intermediul unui agent specializat are costuri mari, dar conferă siguranță și flexibilitate. Mai ales că provocările în domeniu sunt tot mai mari și pentru firmele de transport, și pentru agenți, deoarece statele membre UE modifică de la an la an legislația și e greu de ținut pasul. „De exemplu, în prezent bonurile de alimentare cu combustibil care depășesc 100 de euro brut nu mai sunt acceptate pentru recuperare, deci sunt bani pierduți.“

În plus, deoarece cooperarea între instituțiile din statele membre UE este tot mai strânsă, orice poprire de conturi din partea ANAF este extinsă și în alte țări și când să se recupereze TVA extern se vede că banii au fost deja trimiși la ANAF. Iar dacă instituirea popririi se face rapid, în câteva zile, ridicarea ei durează mult mai mult. „Avem clienți cu bani blocați într-un cont al ANAF de mai mult de un an și încă luptăm să-i recuperăm.“

O altă provocare vine din faptul că, dacă un transportator își schimbă clienții sau rutele și ajunge să alimenteze din alte țări decât cele de unde era obișnui, nu mai este valabil ce știa despre recuperarea TVA și trebuie să se documenteze din nou.

Iar în unele țări – mai ales Ungaria și Germania – o mare problemă este bariera lingvistică, deoarece angajații instituțiilor de acolo nu comunică în engleză.

O dovadă că recuperarea TVA a devenit tot mai dificilă în ultimul timp este faptul că, potrivit Comisiei Europene, din cele 450.000 de cereri de rambursare, câte au fost la nivel european în 2023, 11% au fost subiectul unor cereri de informații suplimentare. Adică a fost nevoie să se răspundă la întrebări în limba statului unde se face rambursarea și să se pună la dispoziție documentele vehiculelor, CMR, informații despre clienții facturați sau despre serviciile și produsele facturate. „Un client de-al nostru a trebuit să spună de ce a cumpărat o anvelopă din UK – avusese loc o pană – și dacă această anvelopă a ieșit din țară.“ În concluzie, „soluția pentru a face față numeroaselor piedici este colaborarea cu firme specializate în rambursare de TVA și accize, ca noi, care sunt mereu în legătură cu autoritățile din alte țări.“

Sursa foto: https://www.smartdiesel.ro/

Odată cu creșterea cheltuielilor companiilor de transport, acestea ar trebui să aplice noi metode și strategii pentru a-și îmbunătăți eficiența și mobilitatea. Iar prima dintre tendințe este să aibă la îndemână un card de combustibil care să ofere acces rapid la orice rețea de alimentare, indiferent de rutele practicate, așa cum recomandă Ionuț Zamfir, National Sales Director Smart Diesel DKV. Mai ales că dinamica activității și disponibilitatea mărfurilor sunt extrem de mari în 2023 și de aceea firmele trebuie să dea dovadă de agilitate – de exemplu, să aleagă noi rute/țări.

În acest context, specialiștii Smart Diesel DKV le recomandă transportatorilor să aleagă furnizorii care pot oferi o acoperire teritorială mare, cu prețuri adaptate la contextul pieței și eventual cu opțiuni și alternative ieftine de alimentare cu carburant.

De exemplu, pentru firmele care merg pe relația România-Italia, de la 1 Ianuarie 2023 Croația a devenit o opțiune de alimentare mai bună decât ruta clasică prin Slovenia, în primul rând deoarece Croația a aderat la spațiul Schengen și a adoptat moneda euro, astfel că cei care aleg să tranziteze teritoriul său evită cozile de la vamă, dar au parte și de un preț al motorinei ușor de perceput (față de perioada când era în Kuna, moneda națională). În plus, statul Croat a aplicat măsuri de sprijin și a impus un preț maxim plafonat la motorină, cel mai mic din regiune (multe săptămâni la rând fiind chiar sub 1 euro/l). Astfel, la fiecare 1.000 l alimentați în Croația versus Slovenia, un transportator câștiga și 100 de euro. Spre deosebire de Slovenia, unde prețul plafonat de stat se aplică doar la stațiile din orașe sau cele din afara autostrăzilor, în Croația prețul mic se aplică peste tot, inclusiv la stațiile de pe autostradă. Croația are și o infrastructură rutieră foarte bine pusă la punct, cu autostrăzi relativ noi și cu un sistem de taxare ce oferă discount-uri de circa 42% pentru transportatori, deci ei pot câștiga și de aici aproximativ 70 de euro/sens. Iar spre deosebire de Slovenia, unde acciza recuperabilă era de 0 euro/l la începutul anului, în Croația era 76 de euro/1.000 l. Între timp, valorile accizelor recuperabile s-au echilibrat, însă nu toată lumea cunoștea aceste beneficii.

Astfel, un transportator își eficientiza costurile de transport, numai pe un sens, cu până la 200 de euro/camion, sumă care uneori echivala chiar profitabilitatea cursei respective. Prin urmare, alegerea unui furnizor care să le ofere aceste soluții cumulate îi scapă pe transportatori de multe ori de grija monitorizării unor soluții divizate între mai mulți parteneri. „De aceea cei mai mulți dintre partenerii Smart Diesel DKV aleg soluțiile complete și se bazează pe întreaga noastră expertiză.“ În numărul din iulie al revistei Tranzit veți afla mai multe, din suplimentul dedicat combustibililor, despre produsele și serviciile pe care le oferă diverși furnizori, cu scopul de a eficientiza transportul și a reduce costurile, dar și despre criteriile de care țin cont transportatorii când aleg ruta pe care să meargă camioanele lor.