Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Banca pentru Alimente este un proiect național de colectare a surplusului alimentar de la companii donatoare și redistribuire a acestuia către organizații cu programe sociale, astfel încât produsele de strictă necesitate, salvate de la risipă, să ajungă la cei care au dificultăți în a le procura.

Organizația colectează și distribuie și produse de igienă, mai ales scutece pentru bătrâni, îmbrăcăminte, jucării, mobilier, calculatoare ș.a., iar în ceea ce privește alimentele și-ar dori o diversitate mai mare de produse, care să includă și legume/fructe, conserve, patiserie, produse din carne ș.a.

Printre activitățile sale se numără și aceea de informare și conștientizare a ce înseamnă risipa alimentară și cum poate fi ea redusă.

Banca pentru Alimente se susține inclusiv din donații de la persoane fizice sau firme și se remarcă prin faptul că poate folosi banii mult mai eficient decât dacă ei ar ajunge direct la persoanele nevoiașe. „Dacă îi dai unui om sărac 10 lei, el își cumpără alimente pentru o zi. Dacă dai 10 lei la o bancă pentru alimente, ea cumpără din ei combustibil și ajunge cu alimente – pe care le primește din donații și sponsorizări – la șapte persoane. Aceasta este rata noastră acum, de 1 la 7: pentru fiecare leu primit noi dăm alimente în valoare de șapte lei“, explică Gabriela Vereș, vicepreședintele Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR).

Inițiativa ajută, deci, și persoanele nevoiașe, dar și firmele care donează alimente, care nu mai au oricum ce face cu ele și pe care și distrugerea lor le-ar costa, pe când așa își pot chiar deduce valoarea din impozitul pe profit. Deși în România demersul este mai la început – Banca pentru Alimente s-a înființat în 2016 și și-a început efectiv activitatea în 2017 – eforturile de până acum au reușit să coopteze multe companii și persoane fizice care susțin cauza. Și se caută în continuare parteneri și sponsori.