Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Propunerea de act normativ prin care se înfiinţează Registrul unic al utilajelor și echipamentelor în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional a fost încărcată pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), spre consultare publică.

„În 2022, când avem alocate sume importante pentru realizarea de investiții în infrastructură, vrem ca antreprenorii care câștigă contractele să înțeleagă că numai în condiții de seriozitate și încredere reciprocă lucrurile vor merge cum trebuie. De aceea, pentru a nu mai exista nici un fel de discuții și pentru o cât mai mare transparență, vom înființa registrul unic al utilajelor”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Registrul unic al utilajelor şi echipamentelor va fi înființat și operaționalizat de către Registrul Auto Român (RAR), unitate aflată sub autoritatea MTI, în termen de 60 de zile de la data publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial și se va păstra în format electronic. Registrul va deveni accesibil publicului, pe cale electronică, în termen de 30 de zile de la data operaționalizării acestuia.

Registrul unic va fi o bază de date electronică care cuprinde informațiile necesare pentru identificarea utilajelor și echipamentelor de care pot dispune operatorii economici care desfășoară activități în domeniul proiectelor de infrastructură de interes național, în vederea participării la procedurile de achiziții publice. Scopul înființării acestuia este crearea unui mecanism de verificare, pentru autoritățile contractante, a disponibilității utilajelor și echipamentelor declarate de către operatorii economici ofertanți, ca fiind utilizabile în implementarea proiectelor de infrastructură de interes național.

În vederea participării la procedurile de achiziție publică în domeniul proiectelor de infrastructură de interes național, operatorii economici au obligația de a încărca în Registrul unic informațiile relevante cu privire la identitatea proprie și cu privire la numărul și identitatea utilajelor și echipamentelor de care pot dispune.

Registrul va fi completat și menținut prin încărcarea de către respectivii operatori economici a informațiilor necesare, prin intermediul unui portal informatic, datele de identificare ale utilajelor și echipamentelor autopropulsate urmând a fi validate de către RAR pe baza cărții de identitate a vehiculului, a Atestatului tehnic  sau pe baza Raportului tehnic, după caz, documente emise de RAR, după identificarea utilajului sau echipamentului.

Operatorii economici au obligația furnizării de informații corecte și complete; RAR este exonerat de orice răspundere în ceea ce privește eventuale consecințe negative determinate de informații care nu au corespuns realității.

Registrul se actualizează de fiecare dată când există o modificare survenită asupra utilajelor și echipamentelor declarate în contracte și publicate în Registru, precum și asupra perioadei de utilizare, cu menținerea unui istoric al modificărilor.

Actualizarea se realizează pe baza informațiilor transmise de către operatorii economici, împreună cu acordul autorităților contractante în ceea ce privește existența modificărilor asupra utilajelor și echipamentelor declarate în contracte și publicate în Registru.

În vederea finanțării înființării și menținerii Registrului, RAR va percepe operatorilor economici/autorității contractante un tarif de utilizare aplicabil pentru fiecare utilaj/echipament încărcat și actualizat în Registru, tarif stabilit de Consiliul de Administrație RAR.