Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În practică, remorcile cu acționare electrică pot economisi până la 20% combustibil și, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistică TLN, citând asociația RAI, șase organizații lucrează împreună la dezvoltarea unui astfel de concept, care reprezintă o inovație promițătoare în tranziția către un transport fără emisii. Dar un punct critic pentru transportatori este echilibrul dintre greutatea suplimentară a bateriei și capacitatea de încărcare.

Econogy, Drive Line Systems (DLS), V-Tron, TNO, THT New Cool și RAI Vereniging doresc să dezvolte o tehnologie de acționare sub numele de yDrive, pentru a reduce și mai mult consumul de combustibil și emisiile de CO2 și nu numai.

Transportul rutier de mărfuri se află oricum într-o tranziție către emisii zero și de aceea industria camioanelor este pe deplin angajată în electrificarea flotei, un aspect foarte important pentru a se asigura că emisiile sunt reduse și că sunt îndeplinite obiectivele climatice. Iar pe lângă camioanele electrice se analizează și modul în care transportul rutier convențional cu un camion diesel poate fi mai curat și mai economic, ceea ce este esențial în perioada de tranziție.

Proiectul yDrive se concentrează asupra electrificării unei remorci convenționale. yDrive constă dintr-o punte acționată electric, un acumulator reîncărcabil, un senzor al cuplării și un controler inteligent care funcționează și cu, și fără comunicare cu autocamionul. Tehnologia creează o combinație hibridă în care energia de frânare este regenerată și stocată într-o baterie din remorcă în timpul decelerației și al conducerii la coborâre. În timpul accelerării, energia din baterie este utilizată pentru a conduce remorca, deci autocamionul poate fi echipat cu un motor mai mic.

Potrivit rapoartelor RAI, proiectul vizează reducerea emisiilor de CO2 și combustibil cu 20% în distribuția urbană, 15% în distribuția regională și 10% în transportul pe distanțe lungi.

În fiecare an, o medie de 12.500 de remorci noi sunt înmatriculate în Olanda și peste 200.000 în Europa, iar întreaga flotă din Europa este mai mare de trei milioane de remorci. Transportul rutier de mărfuri este responsabil pentru aproximativ 9% din emisiile globale de CO2 și, dacă întreaga flotă ar fi echipată cu yDrive, mai mult de 1% din emisiile totale de CO2 ar putea fi reduse cu un produs care se amortizează pe durata de viață a remorcii.

TLN este în favoarea oricărei reduceri a consumului de combustibil și consideră că aceasta este o dezvoltare excelentă. Într-o etapă ulterioară, ea poate fi capabilă să scadă și consumul de energie al tractorului acționat electric.