Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Potrivit previziunilor privind piaţa europeană a remorcilor de camioane actualizate de Clear International, în 2020, scăderea medie a înmatriculărilor de remorci noi va fi de 22%, iar piaţa din Marea Britanie se va contracta cu 29%.

De la ultimul raport din mai, economiile vest-europene s-au confruntat cu o scădere a PIB cuprinsă între 6% și 11%, din cauza epidemiei  de Covid-19, toate țările raportând scăderi puternice ale investițiilor, după ce ratele de creștere scăzuseră din 2017 în 2018. Ca urmare, în condiţiile în care 77% din toate mărfurile din Europa sunt deplasate pe șosea și cea mai mare parte a acestei proporții este transportată în remorci, nu este surprinzător faptul că zece țări din Europa de Vest au înregistrat scăderi ale cererii de remorci în 2019 și celelalte cinci au înregistrat doar câștiguri mici. Efectele coronavirusului în Europa de Vest, care au dus la un nou lockdown în Franța, Germania, Austria și Marea Britanie, nu vor avea un impact prea mare asupra lui 2020, ci mai degrabă nivelul de creștere din 2021 ar putea fi afectat, cu compensări preconizate însă în 2022. Presupunând că al doilea val de Covid-19 este ținut sub control, Clear prevede o creștere cu două cifre a cererii de remorci în 2021, însă, per total, vor trece câțiva ani până se va reveni la nivelul cererii din 2018, când industria era stabilă şi obținea niveluri ridicate de producție. Comparativ cu 2018, scăderea totală a înmatriculărilor va fi de 24% în 2020, iar scăderea producției va fi de 28%.