Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Parte a Renault Trucks și membră în grupul Volvo, compania franceză Arquus, specializată în producția de vehicule militare și-a prezentat, ieri, produsul cu care dorește să participe la licitația internațională organizată de Ministerul Apărării Naționale. Este vorba despre modelul blindat uşor 4×4 Sherpa, ce ar urma să fie asamblat la Uzina Automecanica Moreni.

Moștenitor al unor companii de renume, precum Renault Trucks Defense, ACMAT și Panhard, Arquus este deja partener al Forțelor Armate Române, furnizându-i anterior 16 vehicule blindate PVP 4×4, în timp ce o parte din vehiculele sale din familia Sherpa sunt, de asemenea, în utilizare, în cadrul unor unități NATO din România. Membră a grupului AB Volvo, compania Arquus este, de asemenea, un partener foarte apropiat de propria companie mamă, Renault Trucks, care este foarte prezentă în România, inclusiv prin furnizarea de șasiuri de camioane pentru unitățile de pompieri ale Ministerului Afacerilor Interne. Vehiculul Sherpa pot fi folosite la diverse misiuni tactice și poate transporta până la cinci militari, precum și o greutate totală de patru tone. Blindata are o lungime de aproape 6 metri, o lăţime de 2,2 metri şi o înălţime de 2,1 metri.

În cadrul evenimentului de prezentare organizat la sediul Renault Trucks România, specialiștii Arquus au afirmat că au în plan construirea unor alianțe pe termen lung cu industria românească de apărare, prin intermediul cărora vor putea asigura „activități de înaltă valoare, localizate în România, cu un plan complet de accelerare, pentru a răspunde nevoilor Forțelor Armate Române“. Mai concret, planul francezilor cuprinde trei faze, prima putând fi implementată cel mai repede, în circa un an de zile. Este vorba de producția vehiculelor Sherpa ce va fi realizată în Franța, concomitent cu trainingul oferit partenerilor din România. De asemenea, aprovizionarea și integrarea sistemelor se va face tot în Franța.

Cea de-a doua fază, nu atât de ușor de implementat, presupune fabricarea șasiurilor și a cabinei tot în Franța, iar celelalte componente vor fi produse de furnizori din România. Asamblarea va avea loc în România, cel mai probabil la Uzina Moreni, deoarece, deși încă nu a fost anunțat oficial programul de achiziție de blindate 4×4, una dintre precondițiile contractului cadru ar fi ca producția să fie realizată pe plan local.

În sfârșit, cea de-a treia fază, care ar depinde de comanda plasată de MAPN în cazul în care francezii ar câștiga licitația, presupune producția efectivă a blindatelor Sherpa în România, cu șasiurile furnizate de Arquus, în timp ce restul componentelor ar urma să vină de la furnizori locali.

Sherpa Light

Sherpa este un vehicul blindat 4×4 multifuncțional, proiectat de Arquus pentru a oferi o gamă largă de versiuni și personalizări pentru diferite misiuni. Varianta propusă României este Sherpa Light Sabre, concepută pentru Forțele Speciale.

Certificat de NATO și de Armata Franceză, Sherpa Light este un vehicul foarte popular, prezent deja în toate teatrele de operațiuni și în toate configurațiile, fiind testat în luptă cu nenumărate ocazii. Mai mult de 1.000 de vehicule Sherpa Light au fost deja comandate și livrate, o piatră de hotar care confirmă calitatea designului, versatilitatea și durabilitatea vehiculului Sherpa“, au menționat specialiștii companiei.

În aprilie 2021, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Camerei Deputaţilor a aprobat iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente a 10 programe de înzestrare, printre care şi autovehiculele blindate tip uşor.