Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Operatorul irlandez low-cost, Ryanair a hotărât să suspende pe o perioadă nedeterminată toate rutele sale regulate operate de pe aeroporturile din Oradea, Sibiu, Suceava și Timișoara, a anunțat Boardingpass.ro.

Astfel, compania renunță la peste 15 rute operate către și dinspre cele patru aeroporturi regionale din România.

În prezent, Ryanair deservește rute dus-întors din Oradea către Aeroportul Stansted din Londra, precum și Aeroportul Bergamo din apropiere de Milano, acestea vor fi suspendate la finalul lunii martie 2023. Compania low-cost nu va mai relua zborurile în sezonul de vară 2023 nici pe rutele Oradea – Bologna și Oradea – Weeze, care s-au suspendat în toamna anului 2022.

De asemenea, alte patru rute operate în prezent de Ryanair de la Sibiu vor fi suspendate la finalul lunii martie 2023, precum și zborurile către Billund, Bologna, Corfu, Milano MXP și Liverpool nu vor mai fi reluate în vara anului următor.

De asemenea, Suceava rămâne fără șase rute operate de Ryanair de la finalul lunii martie 2023, iar ruta Suceava – Viena, care este suspendată în prezent, nu va fi reluată în 2023.

În plus, singura rută internațională operată de Ryanair din Timișoara, cea către Milano BGY, va fi suspendată în data de 26 martie 2023, iar rutele între București și Timișoara nu vor mai reluate la vară.

Ryanair a beneficiat în ultimii ani de subvenții pentru rutele din Oradea și Sibiu, însă schemele de stimulare nu vor mai fi prelungite. Aeroportul din Oradea va rămâne doar cu ruta regulată spre București, iar de pe aeroportul din Suceava va opera destinații internaționale, doar compania Wizz Air. Aeroportul Timișoara va opera zboruri regulate spre destinații internaționale prin companiile Wizz Air și Lufthansa.

Pe lângă retragerea celor patru aeroporturi românești, Ryanair renunță din 26 martie 2023 și la ruta dintre București și Tel Aviv (Israel).

Ryanair, principala companie aeriană low-cost din Europa, a anunțat o nouă rută de la Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca către Dublin, Irlanda în cadrul programului de iarnă Dublin 22, pe fondul recentei suspendări ale acestor rute de către compania Blue Air.

Noua rută va fi operată începând cu acest an pe data de 1 noiembrie, de două ori pe săptămână, în zilele de marți și sâmbătă.

„Ryanair continuă să crească în România și în întreaga noastră rețea, în timp ce alte companii aeriene se luptă să rămână în aer, dezamăgind pasagerii. Cu toate acestea, încă o dată suntem aici pentru a salva situația și vom opera un program complet de peste 3.000 de zboruri zilnice pe tot parcursul sezonului de iarnă”, a declarat Jason McGuinness, directorul comercial al Ryanair, potrivit unui comunicat de presă.

Cu ocazia lansării cursei aeriene Cluj-Dublin, compania a pregătit un set de locuri disponibile limitate la tarife începând de la 19,99 euro pentru zborurile din perioada 1 noiembrie până în 31 ianuarie 2023, cu condiția să fie făcută rezervarea până pe 6 octombrie pe site-ul Ryanair. 

„Creșterea traficului este una dintre prioritățile Aeroportului Internațional Cluj și noi avem bucuria să ajutăm, putem răspunde mai bine nevoilor de conectivitate ale pasagerilor noștri, oferind mai multe oportunități de călătorie, cât și implicit, să oferim beneficii pentru întreaga regiune”, a completat David Ciceo de la Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca.