Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii organizați în cadrul APTE 2002, APULUM și COTAR cer renegoierea de urgență a Planului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) și amenință cu proteste de amploare. Motivul nemulțumirii este anunțarea schimbării sistemului de taxare a infrastructurii rutiere din 2026 și impunerea unei roviniete plătită la număr de km parcurși, care se prefigurează a fi de 6 ori mai scumpă decât în prezent (de la 1.200 de euro la 7.000 de euro). Mai mult, aceeași rovinietă ar urma să se scumpească progresiv până în 2035, când ar putea ajunge la 16.250 de euro pe an, la care se vor adăuga alte taxe și impozite mărite, împingând transportatorii în faliment.

„Niciun transportator nu-și va permite să plătească taxele impuse prin PNRR. Am stat de vorbă cu anumite persoane din Guvern – după ce am fost invitați la o așa-zisă deazbatere publică, săptămâna trecută – iar unii încă nu pot să creadă că se poate aplica măsura prinsă prin PNRR. Unii cred că e o glumă sau că România poate evita creșterea acestor taxe, așa cum au fost impuzse. Îi cerem ministrului Boloș să renegocieze de urgență această componentă din PNRR, ca să nu îngroape România. Dacă ni se va spune deja că nu se poate – așa cum s-a întâmplat deja în cazul pensiilor, nu mai avem decât să blocăm toate drumurile până când se va găsi o rezolvare. Dacă am plăti aceste sume, prețurile produselor ar crește de 10 ori la raft și, oricum, nu le va putea cumpăra nimeni.

Lanțurile de aprovizionare vor fi afectate grav. Nu este vorba doar despre noi, transportatorii, ci de toată România. Asta nu înțeleg unii care susțin această aberație“, a declarat Miron Sporea, vicepreședinte APTE 2002/COTAR.

Reprezentanții asociațiilor profesionale au fost invitați la Ministerul Transporturilor săptămâna trecută pentru a fi informați, în cadrul unei ședințe de dezbatere publică, că îi este impusă României transpunerea în legislația națională a unor modificări substanțiale în sistemul de taxare, cu stabilirea unor costuri uriașe pentru transportatorii de marfă. Termenul este foarte scurt, de doar 3 luni.

„Compartiv cu situația României, vinieta în Bulgaria pentru un camion de 40 de tone ar ajunge la 10.000 de euro pe an, pentru distanțe parcurse similare, iar în Ungaria, la 26.000 de euro, potrivit simulării prezentate la MT. Dar Ungaria a respins ajutorul UE prin PNRR și a renegociat multe dintre taxele impuse sub masca ajutorului. Dacă se vor aplica astfel de taxe, toate mărfurile de import se vor scumpi la raft de peste 20 de ori. Nici exporturi nu se vor mai putea face, pentru că prețul cu transport inclus va fi necompetitiv pentru piețele externe“, se precizează într-un comunicat de presă trimis de către asociațiile patronale.