Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Anul acesta, Consiliul UE a considerat necesara revizuirea Directivei Seveso II, ce se refera la depozitarea produselor periculoase, prin Directiva Seveso III, ce va trebui inclusa in legislatia romaneasca pana in 2015. O noutate o reprezinta obligativitatea luarii in calcul de catre cei ce doresc o astfel de autorizatie a efectului pe care un eventual dezastru il poate avea asupra amplasamentelor invecinate, dar si, in cazul unui accident major, asupra celorlalte state europene. Depozitarea produselor periculoase este privita cu destul de multa relaxare la nivelul autoritatilor de la noi, ne atrage atentia Traian Dumitrescu, directorul general Dachser Romania, care detine la Ploiesti un depozit logistic ce indeplineste deja conditiile Seveso III.

Astfel ca, in timp ce legislatia tinde sa devina tot mai dura, in doi ani in Romania s-au aplicat doar 17 amenzi in cadrul celor 1.000 de controale anuale efectuate companiilor in domeniu.

Conditiile impuse de legislatia in domeniu fac imposibila obtinerea unei autorizatii Seveso pentru functionarea intr-un depozit inchiriat. Asta deoarece un astfel de depozit presupune conditii speciale de constructie a podelei si peretilor, dar si o amplasare la distanta fata de alte obiective, astfel incat, in cazul unui accident, pagubele sa fie minime. In Romania, pentru activitatea de depozitare a substantelor ADR au fost emise de Ministerul Mediului 862 de autorizatii. 113 dintre acestea se incadreaza sub incidenta Directivei Seveso II si fac parte din categoria de risc major si 182 amplasamente fac parte din categoria de risc minor.
Potrivit legislatiei in vigoare, in cazul amplasamentelor incadrate la categoria de risc minor, operatorul are obligatia sa elaboreze un document care sa stabileasca politica sa de prevenire a accidentelor majore si sa garanteze ca este implementata in mod corespunzator pentru a proteja sanatatea populatiei si a mediului, prin mijloace, structuri si sisteme de management adecvate.
Pentru amplasamentele cu risc major, operatorul este obligat sa elaboreze un raport de securitate. Acesta trebuie sa demonstreze ca a fost implementata politica de prevenire a accidentelor majore, ca au fost identificate potentialele pericolele de accidente majore si au fost luate masurile pentru prevenirea lor si limitarea consecintelor asupra sanatatii populatiei si mediului. De asemenea, raportul ar trebui sa demonstreze ca au fost incluse masurile adecvate de siguranta in proiectarea, constructia, exploatarea si intretinerea instalatiilor, unitatilor de stocare, echipamentului si infrastructurii din interiorul amplasamentului, care pre-zinta riscuri de accidente majore.
Cele mai mari depozite ADR sunt detinute de OMV Petrom, Conpet, Rompetrol, Oltchim, Doljchim, SNGN Romgaz, Romarm, Linde Gaz Romania, Crimbo Gas, Prima Gas, Butan Gas, Azochim, Azomures si Donau Chem.

Totul despre Seveso
Denumirea Seveso vine de la …