Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Judetul Vrancea este recunoscut pentru traditia in productia de confectii si la fel si firma Simiz Fashion, din Focsani, care are o experienta de peste 20 de ani in domeniu, fiind specializata in fabricarea de paltoane si jachete – produse foarte complexe, care trec prin mai multi pasi pana ajung in vitrinele magazinelor. Daca la inceputurile sale firma lucra in regim lohn, deci asigura doar manopera, intre timp s-a trecut la FOB, care presupune si achizitia de materie prima (partea cea mai costisitoare a activitatii), relatia cu clientii si dezvoltarea produselor. Simiz Fashion dispune de tehnologie moderna de fabricatie, inclusiv echipamente automate, se ocupa in-house de depozitare si servicii cu valoare adaugata, pentru a controla mai bine procesele, iar pentru transportul materiei prime si apoi pentru distributia confectiilor apeleaza la firme specializate, carora le asigura in total circa 300 de curse pe an.


Firma de familie Simiz Fashion, condusa de Silviu Simiz, a fost fondata in 2014, in urma desprinderii din Pandora Prod, si a crescut treptat, pornind de la 200 de angati si ajungand la 650 in prezent.
Asa cum declara managerul firmei, piata de confectii din Romania s-a schimbat in ultimii cinci ani, in sensul ca volumele au o usoara crestere, uneori o stagnare, „dar depinde si de nisa de clienti. Noi ca dimensiune suntem o firma de top, cu 10 linii de fabricatie, cu un volum incepand de la 40.000-45.000 de unitati produse lunar, si ne propunem ca in 2019 sa ne mentinem la nivelul anului anterior.“

Pregatirea angajatilor se face mai ales in fabrica
In prezent nu mai exista scoli care sa formeze muncitori pentru industria de confectii si, in plus, se pare ca oamenii au tendinta sa fuga de acest domeniu, desi munca nu este una periculoasa. Astfel ca Simiz Fashion are si angajati cu experienta, data fiind traditia confectiilor in Vrancea, dar si angajati care nu au lucrat anterior in domeniu, ci au fost pregatiti in-house si au lucrat initial in zone unde influenta asupra produsului final era mai mica, dupa care au ajuns la executia unor faze superioare cu masini sau in alte departamente, precum cel tehnic, in functie de disponibilitatea fiecaruia de a creste si de a invata.
Fabrica dispune si de echipamente automate, mai ales pentru croit – se croieste si manual, dar cand este vorba de piese mai mici, ce necesita o atentie deosebita.
Simiz Fashion are si patru subcontractori locali care lucreaza in sistem lohn si carora le pune la dispozitie materialele si tiparele, prelucrate, iar ei se ocupa de coasere efectiva, calcat, ambalat, controlul de calitate final fiind realizat tot de Simiz Fashion.
In ceea ce priveste spalarea si vopsirea, ele se fac in colaborare cu Ready Garment Technology (RGT), la Sfantu Gheorghe.

Tesaturile provin de obicei din Europa, iar accesoriile si din Asia
Cand clientul plaseaza un model ofera si informatii despre ce materie prima trebuie achizitionata – ce tip si ce culoare de tesaturi, ce fel de fermoar, de nasturi sau de eticheta – si pune la dispozitie inclusiv tiparul si o schita dupa care se dezvolta produsul, iar din acest moment pana cand hainele ajung in magazine trec de obicei 20-23 de saptamani. Tesaturile, care in general nu se gasesc pe stoc, si producerea lor dureaza 9-10 saptamani, inainte de livrare totdeauna trebuie aprobate final de client, caruia i se trimit mostre, in cadrul etapei de mostrare, alaturi de comentarii legate de modalitatea de coasere, de ambalare s.a. Si, daca sunt necesare modificari, imbunatatiri asupra produsului, se reia procesul pana se obtine ok-ul final pentru intrarea in productie, asa cum explica Laura Neghina, Customs & Trade Compliance Manager in cadrul Simiz Fashion.
Furnizorii de materie prima sunt alesi in 90% din cazuri de client, iar negocierile se poarta in trei, cu participarea producatorului de confectii. Tesaturile si captuselile se aduc mai ales din Italia, Spania si Portugalia, dar uneori si din Japonia sau China, iar accesoriile pot proveni atat din Europa, cat si din Japonia, Hong-Kong sau China. Singurii producatori autohtoni din domeniu sunt cei de ata si elastic, dar si acestia sunt putini, majoritatea importand din China.
Transportul din Asia poate fi maritim, si dureaza 5-6 saptamani, sau, in caz de urgente, aerian, prin curieri rapizi care, daca nu au activitate in zona, subcontracteaza. Cantitatile sunt de obicei mici, de la 10 cutii de 60x40x40 cm pana la cativa paleti de tesaturi, iar marfa in containere este preluata de Simiz Fashion fie din Constanta, cu duba proprie, fie din Otopeni, daca se face redirectionare, iar de acolo este adusa la fabrica in duba proprie sau cu un transportator care livreaza produse finite Simiz Fashion in Bucuresti. Varianta prin Otopeni este mai avantajoasa pentru ca redirectionarea costa putin, procedurile vamale sunt mai simple decat in port, iar pentru firma este un cost mai mic decat preluarea din portul Constanta.

De lucru pentru circa 300 de camioane/an
Aprovizionarea cu materie prima din Europa se face mai ales pe sosea, si numai in caz de urgente pe cale aeriana. Departamentul import-export din cadrul Simiz Fashion primeste solicitarea referitoare la marfa si cantitatea de care e nevoie, iar acesta, in functie de buget si de urgenta, contacteaza transportatorii, firme din Romania sau filiale locale ale unor multinationale, cu care exista colaborari indelungate, care au semiremorci sau dube cu faguri, pentru confectii pe umerase, si care stiu din colaborarile anterioare detaliile despre preluare – cine este furnizorul, cum este ambalata marfa, cate role sunt, cat cantaresc ele etc. – ceea ce face ca fluxul sa fie foarte rapid.
Alegerea transportatorilor se face in functie de costuri si timpi de tranzit, si uneori aceleasi firme incarca si produsele finite si le distribuie in Europa. In ceea ce priveste tarifele, Laura Neghina este de parere ca in ultimii patru ani nu au fost variatii semnificative, desi unele costuri ale operatorilor au crescut, in urma negocierilor ajungandu-se la valori avantajoase pentru ambele parti. In plus, transportatorii mari isi mentin de obicei tarifele, pentru a-si pastra clientii, si nu cer renegocieri de fiecare data cand cresc anumite costuri. In schimb, la transport aerian situatia este alta si costurile au crescut in ultimul timp.
Pentru transportul confectiilor exista colaborari cu Eltra Logis si Ma.Ra Logistic, care au zone bine demarcate si pentru achizitii de materie prima, si pentru livrari de produse finite, si care folosesc camioane de 20 t sau dube mai mici, in functie de cantitatea comandata. In plus, exista si cazuri in care clientii au operatorii lor, agreati la nivel global.
Produsele care ies pe poarta fabricii din Focsani ajung mai ales in Spania, Germania si Franta, dar si SUA si Canada. Unii clienti receptioneaza ei marfurile la un depozit central si le redistribuie, in timp ce pentru altii se face livrarea direct in tarile unde vor fi vandute.
In fabrica ajung anual circa 150 de camioane cu materie prima si ambalaje si cam tot atatea transporta confectiile catre clientul final, in conditiile in care capacitatea medie a unei semiremorci, in functie de tipul produsului, este de 4.000 de articole.

Viteza foarte mare de rotatie a stocurilor din depozite
Firma are doua magazii pentru tesaturi si accesorii, iar la receptionarea acestora se stie pentru ce client si pentru ce model sunt, inregistrarea in sistemul informatic si plecarea pe linia de productie realizandu-se prin citirea codurilor de bare.
Data fiind durata relativ mare de la comanda pana la livrarea materiei prime, aceasta sta foarte putin in depozit, cateva zile, cel mult o saptamana. Magaziile au in total 1.000 m2 si nu e nevoie sa respecte anumite conditii de temperatura, dar pentru ca mediul sa fie optim nu trebuie sa existe umezeala. Stocarea rolelor de tesaturi se face in racle pe niveluri, ia cutiile se pastreaza pe paleti.
In ceea ce priveste produsele finite, acestea se depoziteaza intr-o alta cladire, de 700 m2, unde lucreaza doi manipulanti si un sef de magazie. Nici aici marfa nu sta decat cateva zile, cel mult o saptamana, existand si cazuri cand de pe linia de productie ajunge direct in camioane.
Simiz Fashion are un sistem de management integrat ISO 9001, un sistem de calitate si responsabilitate cu privire la mediu prin implementarea standardului ISO 14001, si un intreg sistem de proceduri si modalitati de lucru, de la achizitii pana la depozitare si livrare, precum si instructiuni de lucru afisate in fiecare zona, inclusiv despre cum se stocheaza marfa.
In depozitul de produse finite, separat de primele doua magazii, nu se folosesc cititoare de coduri de bare, deoarece filtrele nu sunt atat de diverse si de greu de aplicat ca la accesorii.
Stocarea se face folosind mai multe filtre, dintre care cel mai important este clientul, urmat de model, marime si tara de destinatie – pot exista pana la 17 destinatii diferite unde trebuie livrate hainele, astfel ca se face etichetare pentru fiecare tara. Iar daca se livreaza pentru doi clienti la aceeasi destinatie se foloseste acelasi camion si incarcarea se face pe marimi, de la cele mai mari la cele mai mici sau invers, niciodata amestecat.
Asa cum declara reprezentantii companiei, Simiz Fashion nu a primit propuneri din partea operatorilor logistici sa externalizeze depozitarea si serviciile cu valoare adaugata, si oricum „este mai bine cand controlam noi intregul proces, asta garanteaza calitatea“.

Colectia proprie Inais, la inceput de drum
Produsele Simiz Fashion nu se vand pe piata din Romania, dar firma are si o colectie proprie, Inais, realizata in colaborare cu designerul Ina Isbasescu si disponibila si online.
Asa cum apreciaza reprezentantii companiei, piata romaneasca a confectiilor a inregistrat o usoara crestere, iar in ultimul timp o stagnare, „dar calitatea asigura comenzi si, in functie de tipul de clienti pe care ii vizeaza, orice producator isi va gasi locul pe piata. In ceea ce ne priveste, colectia Inais se adreseaza segmentului de mijloc, dar si unui anumit stil de vestimentatie.“
Vanzarile se fac in magazinele proprii din Focsani, iar pe viitor este vizata deschiderea unui showroom in Bucuresti – care se estimeaza sa aduca o crestere cu 25% a volumelor. 80% din vanzari se fac online, caz in care a fost nevoie de implementarea unui sistem eficient de gestiune si de control al calitatii si de angajarea unei persoane dedicate proiectului, cu atentie pentru clienti. Livrarea se face in Romania prin Fan Courier, iar in strainatate (pentru ca 10% din livrari sunt externe) prin DHL, in circa cinci zile de la plasarea comenzii.
Iar cand se vor gasi oportunitati si canale potrivite de vanzare colectia Inais va fi disponibila si in magazine din strainatate.