Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

SOCEP investește peste 30 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale. Prima fază va fi inaugurată în iulie anul acesta, urmând ca etapa a doua să fie finalizată pe măsura ce prețurile materialelor de construcții vor depăși trendul speculativ în care se află momentan. Pe viitor, operatorul nu exclude o dezvoltare in amonte, printr-un terminal în hinterland.

În prezent, SOCEP operează două terminale principale în Portul Constanța Nord, unul de mărfuri generale și unul de containere, însă are planuri de extindere și de diversificare bine stabilitate, ce presupun, printre altele, un terminal nou denumit AGRI, care este dedicat cerealelor, o investiție deja în derulare, a cărei primă fază va deveni operațională la început de iulie. „Prima fază din acest proiect presupune darea în folosință a unor celule cilindrice pe verticală, care au o capacitate de stocare de 50.000 de tone, la care se vor adăuga o parte din capacitățile de depozitare existente, patru magazii pe orizontală, cu o capacitate de depozitare de 70.000 de tone. Deja operam cereale în terminalul de mărfuri vrac prin intermediul magaziilor proprii, însă patru dintre acestea le-am integrat în acest proiect“, explică Dorinel Cazacu, directorul general SOCEP, pentru Tranzit. Cea de-a doua fază va avea în componență tot celule cilindrice pe verticală cu o capacitate tot de 50.000 de tone, urmând a fi finalizate pe măsură ce „prețurile materialelor de construcții vor intra într-o oarecare normalitate“.

Dorinel-Cazacu
Dorinel Cazacu – SOCEP

Investiții într-un terminal în hinterland

Pe viitor, diversificarea serviciilor ar putea fi făcută și în amonte, aproape de clienți și de zona de producție, afirmă Dorinel Cazacu, unde există un proiect în sensul acesta, fiind luate în calcul mai multe variante, pe modelul liniilor maritime care și-au dezvoltat divizii logistice, așa cum sunt Maersk cu APM sau CMC cu CEVA Logistics. „Ei își marcau oricum marginea, însă au preferat să aibă un grad mai mare de stabilitate și s-au integrat pe verticală. Inițial și-au făcut terminale intermodale în hinterland, apoi s-au gândit să-și ia și operatorul de logistică. Ne interesează și pe noi, studiem mai multe variante, dar în toate îți dai seama că depinzi de linie“.

Mai multe despre planurile SOCEP veți putea citi în noul număr al TRANZIT.