Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În perioada 29 ianuarie – 30 aprilie, cei care intră în Bulgaria trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR anti-Covid, efectuat cu până la 72 de ore înainte de intrarea în țară, anunţă Ministerul Sănătăţii din Bulgaria.

Cetățenii bulgari și persoanele cu statutul de reședință permanentă, dar și membrii familiei acestora care nu prezintă dovada testării, sunt plasaţi în carantină pentru 10 zile.

Exceptaţi de la cerința unui rezultat PCR negativ sunt șoferii de autobuze/autocare care efectuează transport internațional, șoferii de camioane care efectuează transport internațional, echipajele navale şi de pe avioane, lucrătorii vamali și cei care tranzitează ţara.

Procesul de dumping social de la Liège împotriva companiei de transport Verjans Transport, în care sunt implicaţi șoferi din Slovacia și România, s-a încheiat. Potrivit publicaţiei Dhnet.be, citată de TrasportoEuropa, directorii companiei au fost condamnați pentru fals în documente și trafic de persoane la doi ani de închisoare și la plata unei amenzi de 80.000 de euro, iar compania va trebui să achite 4,6 milioane de euro în conturile instituției belgiene de securitate socială, Nsso.

Ancheta a fost declaşată ca urmare a unor declaraţii ale şoferilor luate în timpul controalelor pe şosele şi în parcări, atenţia anchetatorilor orientându-se către șase companii cu sediul în Slovacia conduse de cetățeni belgieni, care lucrau pentru Verjans, şi care angajau 183 de șoferi slovaci și români. Potrivit rechizitoriului, şoferii cu contract slovac erau folosiți pentru clienții belgieni în transportul către Benelux, evitând astfel plata contribuțiilor de asigurări în Belgia, în perioada ianuarie 2009 – decembrie 2016.