In conditiile in care soferii romani pleaca pe capete in vestul Europei, iar multi dintre cei care raman sa lucreze in tara migreaza de la o companie la alta, firmele de transport iau tot mai mult in calcul angajarea unor straini ca soferi pentru a-si misca parcurile de camioane care stau in curte. Agentiile de recrutare s-au specializat in aducerea de asiatici, cu atat mai mult cu cat moldovenii si ucrainenii vor sa lucreze tot in vestul Europei. Sri-lankezii sunt cei mai interesati sa vina in Romania pentru un salariu de 600-700 de dolari, costul total de aducere, inclusiv comisionul agentiei de recrutare, fiind de circa 2.000 de euro. Greutatea vine din intocmirea dosarului de obtinere a permisului de munca, procedura care dureaza aproape patru luni, lasand la o parte alt timp pentru a obtine si viza Schengen. Ramane insa problema dobandirii atestatului profesional, pe care polonezii, slovacii si balticii nu o au.
S-au dus vremurile in care bonele filipineze reprezentau doar un moft al familiilor instarite. Acum patronii sunt atat de disperati ca nu mai au personal, incat aduc din Asia lucratori pentru toate domeniile. In vreme ce multi romani sunt stabiliti de ani buni in strainatate si refuza sa revina in tara, motivand ca salariile sunt mult mai mici, Romania a devenit o destinatie atractiva pentru asiatici.
02.10.2020
Ultimul număr: Noiembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit