Dezvoltatorii au livrat în primele nouă luni proiecte industriale și de logistică în suprafață de 410.000 metri pătrați, volum absorbit aproape integral de cererea înregistrată la nivelul pieței în acest interval, care s-a situat la 392.000 metri pătrați, potrivit datelor Bucharest City Report Q3 2020.
„Această evoluție, datorată în special abordării dezvoltatorilor de a nu construi proiecte speculative importante ca suprafață, ci doar ca si completare a unor contracte ferme de închiriere, face ca piața de logistică și industrial să fie una dintre cele mai echilibrate dintre sectoarele imobiliare din România. Dezvoltatorii și-au calibrat planurile pe măsura cererii, însă în același timp, activitatea de închiriere a continuat să fie la niveluri similare cu anii anteriori, în ciuda incertitudinilor legate de consum, șomaj, creștere economică”, a declarat Costin Bănică, Head of Industrial Department JLL România.
Volumul spațiilor industriale și logistice închiriate în primele nouă luni a fost cu 16% mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, când s-a situat la 337.000 metri pătrați.
Bucureștiul a atras cea mai mare parte din cererea de spații industriale și logistice din țară, respectiv 48% (aproximativ 171.000 metri pătrați), acesta fiind urmat de Timișoara (76.000 metri pătrați), Craiova (57.500 metri pătrați) și Arad, cu aproape 20.000 de metri pătrați tranzacționați.
Din punct de vedere al cererii, cel mai mare volum a venit de la companiile din FMCG, cu aproape 50% din total (172.000 mp), din producție (17%, respectiv 60.000 mp) și cele cu activități în domeniul distribuției și logisticii (15%, 54.000 mp).
Circa 600.000 metri pătrați va fi nivelul livrărilor în 2020
Pe baza informațiilor comunicate de către dezvoltatori, datele JLL arată că în acest an urmează să fie finalizate proiecte totalizând circa 600.000 metri pătrați, ceea ce va urca stocul la peste 5 milioane de metri pătrați. Astfel, în ultimul trimestru, dezvoltatorii au în plan construcția a încă 180.000 metri pătrați de spații industriale și logistice în țară. Cel mai mare volum va fi livrat în București, respectiv aproape 80% din proiectele planificate.
La finele lunii septembrie, stocul de spații industriale și de logistică la nivel național se situa la 4,87 milioane de metri pătrați. Cea mai mare suprafață, peste 53% este situată în București și în Ilfov, 18% în regiunea de Vest și Nord-Vest, 15% în Centru și 11% în sud. Celelalte regiuni – Sud-Vest, Est și Sud-Est, au fiecare sub 5% din stoc.
Chiriile s-au menținut la un nivel stabil pentru moment însă urmărim cu atenție impactul pe care îl va avea o potențială scădere a volumelor de spații tranzacționate în contextul păstrării ritmului accelerat de dezvoltare din partea marilor investitori în spații industriale moderne.
Campaniile de reduceri lansate de retaileri cu ocazia sărbătorilor de Crăciun au început încă din luna noiembrie, odată cu reducerile de Black Friday, pe fondul lipsei de predictibilitate vizavi de intrarea în carantină și a temerii legate de întârzierea transporturilor, arată datele CBRE, liderul pieței de consultanță imobiliară.
Retailerii se concentrează tot mai mult pe excelența operațională adusă de serviciile omnichannel, care răspund nevoii de real estate indiferent că este vorba de spații de retail sau spații logistice.
„2020 nu a fost un an usor pentru retaileri. În astfel de momente să te focusezi pe excelența operațională iar în retail acest lucru implică în mod evident logistica. Prin integrarea retailului și a industrialului în echipa de omnichannel a CBRE ne-am propus să răspundem întregii nevoi de real estate pe care o au retailerii, fie că vorbim de magazine online sau offline. Serviciile omnichannel contribuie astfel la excelența operațională din retail”, a declarat Răzvan Iorgu, managing director, CBRE România.
Negocieri de 100.000 mp de spații logistice pentru companii din retail
La nivel local, CBRE are în prezent discuții avansate pentru o suprafață totală de aproximativ 100.000 mp de spații de logistice pentru mai multe companii din sectorul de retail, acest tip de chiriași generând o cerere importantă în piața spațiilor industriale și logistice în dorința de a-și dezvolta huburi regionale. Trendul este similar și în alte piețe din Europa Centrală și de Est, arată Răzvan Iorgu.
„Din primele 20 de tranzacții ca mărime în regiune, peste 90% sunt reprezentate de jucători din ecommerce și retail, aceștia contribuind direct la cererea ridicată din acest an. În Polonia, tranzacțiile de închiriere din primele nouă luni reprezintă 85% din întregul volumul din 2019, în timp ce în Ungaria și în România, cererea din primele nouă luni a depășit deja volumul tranzacționat anul trecut. Suntem în etapa consolidărilor, a depozitelor centralizate de mari dimensiuni”, adaugă Răzvan Iorgu.
În primele nouă luni din 2020, volumul total tranzacționat (cererea netă și renegocierile) pe piața spațiilor industriale din România a depășit 600.000 mp, potrivit datelor CBRE, iar până la finalul anului urmează a fi închiriați încă aproximativ 150.000 mp. Volumul ridicat de închirieri atrage după sine un potențial în creștere pentru achizițiile de proiecte industriale din partea investitorilor în imobiliare.
„Ne așteptăm la o creștere a ponderii a industrialului în totalul volumului tranzacțiilor de investiții cu spații imobiliare. Astfel, în 2021, tranzacțiile cu proiecte industriale ar putea reprezenta 20% din volumul tranzacționat, marcând o dublare față de ponderea din ultimii trei ani”, explică directorul CBRE România.
Vânzări cu 30% mai mari de Black Friday și pondere de 10% a ecommerce-ului
Un alt trend vizibil atât în România, cât și în Europa și Statelor Unite, este începerea campaniilor de Crăciun simultan cu campaniile de reduceri de Black Friday.
„Crăciunul a început în noiembrie, odată cu Black Friday, pe fondul lipsei de predictibilitate vizavi de o nouă carantină și de teamă că produsele comandate nu vor fi livrate la timp. Estimăm o creștere de 30% a vânzărilor de Black Friday, având în vedere că se fac tot acum și achizițiile pentru Crăciun. Ponderea ecommerce-ului va crește și ne așteptăm ca în trimestrul al patrulea să depășească pentru prima dată pragul de 10% din totalul vânzărilor de retail”, a declarat Carmen Ravon, Head of Retail and Land, Omnichannel Real Estate Solutions, în cadrul CBRE România.
Totodată, comportamentul de consum s-a schimbat pentru că petrecem mai mult timp în casă, afirmă Carmen Ravon, spunând că se vând mai puține rochii și accesorii de petrecere, dar mai multe accesorii și decorațiuni pentru casă. Vânzările ridicate pe care magazinele home & deco le înregistrează se reflectă și în volumul spațiilor logistice închiriate.
„Dacă în 2019 retailerii de home & deco ocupau 40.000 mp de spații industriale, anul acesta doar din două cereri s-au adăugat 100.000 mp. Pe termen lung estimăm o creștere vânzărilor și pe alte segmente: retailul online alimentar, magazinele de jucării, de hrană și accesorii pentru animale și magazinele de fashion. Retailerii vor să eficientizeze modul în care aduc produsele mai aproape de consumator și vedem tot mai multe cereri de spații logistice pentru a-și reduce timpul de livrare, dar mai ales pentru a-și securiza stocurile din magazinele fizice”, a precizat Carmen Ravon.
Stocul de spații industriale va ajunge la 8 mil. mp în 2025
Stocul de spații industriale și logistice va atinge 5 mil. mp la finalul acestui an, marcând o dublare față de anul 2015, arată datele CBRE. În primele nouă luni, volumul tranzacțiilor de închiriere care a dus la creșterea netă stocului a fost de 500.000, dintre care 250.000 mp au fost generați de retaileri.
„Volumul livrărilor din 2021 se va menține la nivelul mediei din ultimii trei ani și are toate șansele să depășească bariera de 500.000 mp. Cererea va continua să vină din partea retailerilor alimentari, fiind generată de nevoia de noi huburi regionale, creșterea suprafeței de temperatură controlată și a gradului de integrare pe platformele logistice. Media actuală de integrare pentru top 10 retaileri alimentari este de aproximativ 60%. O integrare de 80%, o targetată de majoritatea jucătorilor, va duce volumul de spații logistice destinat retailerilor la o creștere cu cel puțin 50%”, a afirmat Andrei Jerca, Head of Industrial Services, CBRE România.
Un alt segment generator de cerere pentru spații industriale este reprezentat de sectorul de ecommerce, fie că vorbim de magazine online sau de retailerii tradiționali care își dezvoltă acum platforme de vânzări online, completat de curierat, serviciu indispensabil pentru comerțul online.
„Având în vedere nevoia retailerilor de a-și eficientiza costurile de distribuție și timpii de livrare, estimăm că Bucureștiul va atrage ponderea principală din livrările viitoare, în timp ce o nevoie de incity logistics și last mile vedem atât în București, cât și în Cluj-Napoca. Există totodată o serie de orașe cu dezvoltări limitate sau chiar inexistente care vor fi noile puncte de interes pentru chiriași și dezvoltatori: Constanța, Iași, Craiova și Bacău. Astfel, calculele CBRE ne indică o creștere a stocului de spații industriale cu peste 50% în următorii 5 ani, până la 8 mil. mp”, a declarat Andrei Jerca.
02.10.2020
Ultimul număr: Aprilie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit