Ministrul adjunct al infrastructurii din Polonia este de părere că trebuie descurajate investițiile în drumuri astfel încât accentul să fie pus, în această țară, pe extinderea rețelelor feroviare, drept pentru care asociația poloneză de transport și logistică TLP a solicitat mai multe detalii și lămuriri în ceea ce privește planurile executivului.
Asta deoarece reprezentanții săi sunt mulțumiți de anunțul că se urmărește dezvoltarea infrastructurii feroviare, câtă vreme multe servicii furnizate de antreprenorii polonezi din industria transporturilor și logisticii sunt legate de transportul intermodal și combinat, dar pe de altă parte sunt îngrijorați de faptul că acest proces va avea loc în detrimentul infrastructurii rutiere poloneze. Or, aceasta este legată de investițiile firmelor de transport în baze operaționale, centre logistice și depozite, dar și de investițiile clienților lor în locuri de muncă. În plus, TLP își exprimă îngrijorarea cu privire la siguranța și condițiile de muncă ale șoferilor, siguranța pasagerilor și a mărfurilor transportate, precum și siguranța tuturor celorlalți participanți la trafic, dacă nu s-ar mai investi în infrastructura rutieră.
Aproximativ 80% din transportul intern de mărfuri din Polonia este rutier, iar dublarea (improbabilă totuși, în opinia TLP) volumelor transportate feroviar va reduce doar cu câteva procente cererea de transport rutier
Sursă foto: TLP
Analiza principalilor indicatori economici din 2023 ai marilor companii de logistică și transport din lume, pe care a Upply a publicat-o de curând (2024 Financial Panorama of the World’s Leading Transport Groups (upply.com)), pune în evidență faptul că diferitele tipuri de transport – maritim, aerian, rutier – au reacționat diferit la problemele economice globale.
În transportul rutier de mărfuri, care reacționează în general la situația economică la câteva luni după transportul intercontinental, dacă ne uităm doar la a doua jumătate a anului, vedem o tendință descendentă a tarifelor în Europa, în timp ce pe parcursul întregului an ele au crescut ușor. Tarifele de transport pe bază de contract au continuat să crească, dar cele spot au scăzut cu 5,8% pe parcursul întregului an, inversarea tendinței de creștere pe piața spot având loc în primul trimestru al anului.
În ceea ce privește transportul maritim, companiile au început să recepționeze în 2023 noile nave pe care le-au comandat în perioada Covid și din cauza acestei capacități mai mari tarifele au scăzut mult, deși volumele de marfă s-au menținut și chiar au arătat o ușoară creștere. Apoi, la final de an, prețurile de transport și-au revenit rapid pe fondul perturbărilor din MareaRoșie, dar nu suficient pentru a menține veniturile și marjele de profit ale companiilor.
Tot capacitatea a fost factorul determinant în evoluția tarifelor și în cazul transportului aerian de marfă în 2023. Datorită redresării transportului de pasageri, companiile aeriene și-au extins programele de zbor, mărind capacitatea de marfă disponibilă în calele de pasageri. Scăderea tarifelor a fost mai puțin violentă decât în transportul maritim, dar se ridică totuși la 10% sau mai mult pe toate rutele. În concluzie, arată Upply, echilibrul dintre cerere și ofertă rămâne principalul factor care afectează tarifele de transport, dar 2023 a arătat o creștere a numărului de evenimente care erau previzibile în sine, dar pentru care nu se putea estima exact când vor avea loc. Iar pentru managerii din companiile aflate de-a lungul lanțului de aprovizionare acesta este un factor care trebuie luat în considerare în planificarea rezilienței.
02.10.2020
Ultimul număr: Septembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit