Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Nemulţumiţi de campania ANAF de controlare a firmelor de transport de marfă şi de impozitare a diurnei ca venit salarial, cărăuşii ameninţă cu proteste de amploare. „Contrar celor discutate cu reprezentanții Guvernului la întâlnirea organizată cu patronatele din transporturi, în urmă cu două săptămâni, clarificarea aspectelor ce țin de interpretarea eronată a unor definiții din legislația în materie, a fost brusc uitată de către Ministrul Finanțelor. Controalele ANAF pe aceasta temă sunt în plină desfășurare, iar abuzurile legate de interpretări, se amplifică de la o zi la alta”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

În acelaşi timp, transportul de persoane în trafic naţional este afectat de măsura gratuităţilor acordate al elevilor, fără a fi foarte clar cine plăteşte pentru transportul acestora, în timp ce la transportul internaţional nu s-a rezolvat încă problema pirateriei.

De asemenea, firmele cu întârzieri la plata datoriilor către stat nu beneficiază de sprijinul de 41,5% pentru angajații pe care i-au reîncadrat în activitate, contrar discuțiilor dintre guvern și reprezentanții patronatelor din transporturi, iar din cauza raportului corpului de control al Ministrului transporturilor pe tema examinărilor personalului din transporturi, obținerea și reînoirea atestatelor profesionale nu se mai poate face din cauza refuzului angajaţilor Ministerului Transporturilor de a mai participa la examene, se mai arată în comunicatul FORT.