Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cu mare tristețe, revista Tranzit aduce un ultim omagiu lui Viorel Angelescu, omul care a pus pe picioare una dintre cele mai de succes afaceri din domeniul transporturilor, Vio Transgrup.

Firma din Târgoviște și mai ales managerul ei s-au remarcat încă de acum 7-8 ani printre firmele cu o creștere frumoasă an de an, astfel că revista Tranzit a premiat Vio Transgrup în câteva rânduri printre cele mai eficiente 10 companii de transport din România, iar Viorel Angelescu a primit titlul de “cel mai eficient manager de transport din România” de două ori.

Nefiind poziționat într-o zonă cu o industrie dezvoltată, Viorel Angelescu și-a axat activitatea pe transport specializat – transport de valori, transport frigorific și ADR – fiind prima companie de transport din România certificată TAPA. Tocmai de aceea, atenția față de creșterea unui colectiv valoros a fost o preocupare importantă încă de la început.

Un bun analist, Viorel Angelescu și-a condus afacerea cu pricepere, nefiind afectat de nicio perioadă de criză economică, văzută mai degrabă ca o oportunitate decât ca un pericol.

Ne-am bucurat să îl avem ca vorbitor la mai multe conferințe, prezentările sale legate de managementul de risc sau de alte aspect de management al afacerii de transport fiind foarte documentate și bine argumentate, oferind adeseori exemple și cifre din propria activitate, fără a se teme să se expună concurenței.

Cu siguranță pentru mulți din industria transporturilor, Viorel Angelescu a reprezentat o inspirație și un model de urmat – un model de optimism, de integritate și corectitudine, de curaj și inovație.

Clienți, furnizori, angajați, colegi de breaslă, jurnaliști, toți își vor aminti cu drag de Viorel Angelescu.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Viorel Angelescu, proprietarul firmei Vio Transgrup, a primit anul acesta trofeul pentru „cel mai eficient manager de transport din Romania”, datorita evolutiei foarte bune a indicatorilor financiari ai companiei din ultimii ani, care a dus la urcarea firmei cu sediul in Targoviste pe locul al treilea la categoria „Cel mai eficient operator de transport cu capital romanesc”.
Alegerea prudenta a partenerilor de afaceri, specializarea continua si reinvestirea profitului obtinut an de an au dus la construirea unei firme cu o rata a solvabilitatii ridicata si unele dintre cele mai bune rate ale rentabilitatii capitalurilor proprii si activelor.

De asemenea, profitul din exploatare a plasat firma in top 5 al firmelor cu capital romanesc, dupa International Alexander, Dianthus Company, Fartud si Transeuro Express, ultimele doua, insa, neparticipand la competitia initiata de revista Tranzit.