Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Gala Tranzit – Transport Persoane 2020

Revista Tranzit a acordat premiile pentru cei mai eficienţi operatori de transport persoane în cadrul celei de-a zecea ediţii a Galei Tranzit, care a avut loc pe 29 octombrie 2020, la hotelul Ramada Parc din Bucureşti. Partenerii evenimentului au fost Anadolu Automobil Rom, Mercedes-Benz România, IFPTR, Otokar, VW Autovehicule Comerciale, CTP Cluj Napoca şi Federaţia Transportatorilor Urbani, Suburbani şi Metropolitani de Călători.

Evenimentul s-a desfăşurat într-un cadru restrâns, limitat de pandemie, şi a reunit 20 dintre cele mai profitabile companii de transport din ţară. În analiza pentru desemnarea câştigătorilor la cele două categorii – Transport urban şi Transport naţional – au fost luate în calcul cifrele financiare realizate de companii în ultimul an fiscal încheiat, respectiv 2019, din punct de vedere al profitului, cifrei de afaceri, activelor, creanţelor şi datoriilor, evoluţia tuturor acestor prametrii  comparativ cu rezultatele din anul precedent (2018), precum şi media ultimilor 4 ani. De asemenea, pentru a înţelege cât mai bine dinamica rezultatelor financiare obţinute au fost făcute interviuri tematice cu managerii companiilor finaliste.

La categoria „Cel mai eficient operator de transport urban” cei 5 finalişti au fost: CT Bus, CTP Cluj-Napoca, RATBV, SCTP Iaşi şi Tursib. Din cauza problemelor cu pandemia, la ceremonie nu au reuşit să fie prezenţi decât reprezentanţii primilor doi clasaţi. Este vorba despre SCTP Iaşi, ocupantul locului al doilea, şi CTP Cluj-Napoca, care şi-a adjudecat pentru al doilea an consecutiv titlul de cel mai eficient operator urban. Locul al treilea a revenit companiei de transport public din Braşov, iat CT Bus şi Tursib au rămas cu poziţia meritorie de finalişti. O menţiune specială (extra-concurs) a fost făcută pentru STB SA: operatorul bucureştean, care are un volum de activitate uriaş comparativ cu celelalte companii de transport urban din ţară, a încheiat al doilea an pe plus, dovadă a faptului că schimbarea statutului în societate comercială şi managementul nou şi-au pus amprenta în mod pozitiv pe evoluţia companiei.

La categoria „Cel mai eficient operator de transport naţional”, podiumul a avut de această dată, în premieră, o egalitate: Pito Trans (Arad) – câştigătorul de anul trecut – şi Livio Dario (Alba) s-au clasat la egalitate, pe locul al doilea. Poziţia a treia a fost ocupată de Tarsincom (Suceava), iar pe poziţia întâi a revenit Tabita Tour (Bistriţa-Năsăud), după un 2019 de succes, cu creşteri pe toate palierele – profit, cifră de afaceri – şi cu investiţii de peste un milion de euro în flota de transport.

Toţi finaliştii premiilor de eficienţă au obţinut rezultate remarcabile în 2019, iar nominalizarea primită – pentru unii în premieră – reprezintă recunoaşterea meritelor deosebite şi a strategiei de business de succes. În acest an au urcat pe scena Galei Tranzit companile Antares Transport (Vâlcea), Atlassib (Sibiu), Continental Fast Line (Argeş), Fany Prestări Servicii (Cluj) şi Gegi (Galaţi). Tot printre finalişti – fără a fi prezenţi fizic la Gală – s-au numărat şi DST (Prahova) şi Teşan Prest (Bihor). Felicitări tuturor!

post-large-portrait
29 octombrie 2020
Bucureşti, Hotelul Ramada Parc
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Speakeri

Program

14:00
Primirea invitaţilor şi prânz/networking
15:00
Prezentarea situaţiei pieţei de transport persoane - situaţie financiară (rezultate 2019, estimări 2020), evoluţie flotă naţională etc.
15:15
PANEL pe probleme de legislaţie în transportul naţional şi internaţional de călători, transportul gratuit al elevilor, transport judeţean (încheiere de contracte de delegare de gestiune şi eventual licitaţie în 2021), controale, concurenţă neloială - cu participarea reprezentanţilor autorităţilor şi ai asociaţiilor patronale
17:30
Pauză/Networking
18:30
Premierea celor mai eficienţi operatori de transport persoane în 2019
16:30
Cină

Parteneri Sortează după:

Anadolu
mercedes benz
ctp cluj
URTP TUSMC
Webasto

Prezentări

INTRO Gala Tranzit 2020

INTRO Gala Tranzit 2020

Introdu parola: