De mai bine de un an firmele de transport așteaptă de la Ministerul Finanțelor o clarificare pe marginea legislației fiscale care reglementează acordarea de indemnizații de deplasare pentru șoferii profesioniști. După amânări repetate cauzate de alegeri și schimbări de miniștri, în final o promisiune a venit de la ministrul Alexandru Nazare. Acesta a dispus, pe 23 martie, crearea unui grup de lucru format din transportatori și reprezentanți ai ANAF și ITM pentru a clarifica legislația în domeniu. La o lună după ce ministrul Nazare a promis că grupul de lucru trebuie să înceapă cât mai repede consultările, o scrisoare adresată asociațiilor profesionale ale transportatorilor, semnată de conducerea ANAF, arată că timp de o lună ANAF abia a reușit să facă o propunere de ordin de ministru care să legifereze grupul de lucru.
Deși întârzierea emiterii ordinului de ministru nu ar trebui să ducă la amânarea constituirii grupului de lucru, conducerea ANAF mai arată, prin aceeași scrisoare trimisă asociațiilor profesionale ale transportatorilor, că nu consideră că este nevoie de vreo clarificare a legislației, dar că își afirmă disponibilitatea de a participa la grupul de lucru.
Că mai întârzie o lună rezolvarea problemei diurnelor nu ar fi o problemă după ce s-a așteptat răspuns un an! Dar problema e că, deși ministrul finanțelor li președintele ANAF au promis pe 23 aprilie că nu vor mai începe controale noi, în teritoriu inspectorii ANAF își continuă controalele care vizează reconsiderarea diurnei ca venit de natură salarială, după “directivele” primate de la centru.
În aceste condiții, sătui de atâta așteptare și neconcordanțe între ce spune la “ședințe” ministrul finanțelor și președintele ANAF și ce se întâmplă la controalele ANAF în realitate, firmele de transport cu decizii de impunere deja emise pe sume de la câteva sute de mii de euro la câteva milioane de euro în urma reconsiderării diurnei ca venituri de natură salarială au decis să protesteze vineri, 7 mai, în mai multe orașe din țară – Iași, Botoșani, Cluj – cei mai mulți mergând pe ruta Brașov-Cheia-Ploiești-București, cu viteză redusă.
Anunțul referitor la protest a fost făcut de Denisa Oltean, managerul firmei Transodan SRL și al grupului pentru transportatori ‘ Tracționiștii Europei . Contracte Transport Marfă . Hauliers ‘ pe pagina de FaceBook.
“Inspectorii ANAF nu țin cont de măsurile dispuse verbal de către ministrul finanțelor și impozitează tot, distrug firmele de transport și economia țării”, se menționează în anunțul postat pe FaceBook, prin care Denisa Oltean îi invită să-i fie alături la mișcarea de protest de vineri pe toți cei care fac transport pe Comunitate și pot fi următorii controlați și amendați pentru că au dat diurnă șoferilor.
“Firmelor care sunt in control in momentul de fata le este teama sa vorbească despre controalele prin care trec, din cauza represaliilor, si traiesc cu speranta ca pana la sfarsitul controlului, care poate dura cateva luni, inspectorii nu le vor considera diurnele venituri salariale si astfel sa le impoziteze”, a declarant Denisa Oltean. “Marsul spontan a fost adus in discutie de toti transportatorii care vor participa vineri, inclusiv de către cei care se confruntă cu alte probleme grave care trebuie solutionate, cum ar fi obligația ocolirii camioanelor pe Cheia din cauza asa-ziselor ‘lucrări’ la podul de la Azuga, infrastructura rutieră precară a Romaniei, Pachetul Mobilitate, sustinerea autostrazilor A7 si A8 ș.a.”
Managerul Transodan susține însă că cel mai tare pe transportatori îi doare reconsiderarea diurnelor drept venituri de natură salarială și faptul ca aceste firme nu vor reuși oricum sa plateasca sumele impozitate care depasesc 60-70% profitul cumulate în ultimii 5 ani, ajungand ca orice firma de transport careia i se vor impozita aceste sume sa isi piarda munca din ultimii 5 ani si sa intre in faliment, in loc sa munceasca in continuare si sa aduca bani la bugetul de stat”, a mai spus Denisa Oltean. “Transportatorii nu vor mai accepta ‘intalniri’ fara niciun efect. Ne dorim ca reprezentantii autorităților sa vina cu soluții concrete, altfel vom continua acțiunile de protest inclusiv în Piata Constitutiei.”