După un Brexit cu suspans, al cărui acord a fost semnat pe ultima sută de metri, alocarea autorizațiilor CEMT pentru 2021 s-a făcut pe contingentul obișnuit, fiind distribuite în total toate cele 2.058 de autorizații. Având în vedere mediul economic dificil de anul trecut, cauzat de pandemie, pragul minim pentru admiterea la alocare a fost de 4 curse efectuate-un CEMT, pe durata a nouă luni, adica 2 curse dus-întors. Pe lângă autorizațiile CEMT, pentru destinațiile non-UE cele mai solicitate – Turcia și Rusia – transportatorii români au la dispozițiile și contingentele de autorizații terță-țară, de 6.500 pentru Turcia și 3.800 pentru Rusia (ultimul, majorat chiar anul trecut).
498 de operatori de transport au primit autorizații CEMT pentru 2021. Au fost alocate în total 2.058 de autorizații, dintre care 1.191 la categoria „Euro V sigur”, iar 867 la categoria „Euro VI sigur”. Dintre cele 1.191 de CEMT-uri alocate pentru camioanele Euro 5 înscrise, 53 dintre autorizații sunt „libere” pe Grecia, 175 sunt „libere” pe Italia (plus 30 rămase de distribuit ulterior), 110 „libere” pe Rusia și 452 „libere” pe Ungaria (cu 509 rămase de distribuit).
La Euro 6, din cele 867 de CEMT-uri s-au alocat 64 nerestricționate pe Austria (32 fiind rămase de alocat), 7 nerestricționate pe Grecia, 135 „libere” pe Italia (cu 32 rămase de alocat), 70 „libere” pe Rusia și 478 nerestricționate pe Ungaria (cu 229 rămase de alocat). De menționat că „libere” de Austria au fost date doar pentru camioane Euro 6.
Ținând seama de necesitatea redistribuirii resturilor rezultate din atribuirea matematică pentru fiecare categorie CEMT și restricție, astfel încât resturile respective să fie zero, Comisia CEMT a transferat 3 „libere” de Rusia de la categoria „Euro VI sigur” la categoria „Euro V sigur”. De asemenea, pentru a realiza o distribuție echitabilă între categorii, în favoarea solicitanților, și pentru a nu rămâne – în urma alocării – un rest de „libere” de Rusia dificil de alocat, la Euro 5 au fost distribuite 110 CEMT-uri „libere” de Rusia față de 99 (conform Normelor CEMT 2021). 3 dintre autorizații au fost recuperate din transferul Euro 6 la Euro 5, iar 8 CEMT-uri mai rămân de recuperat. În acest sens, Comisia CEMT și-a rezervat dreptul de a proceda, în spiritul Normelor CEMT, pentru recuperarea „liberelor” de Rusia distribuite suplimentar.
Distribuirea autorizațiilor CEMT pentru fiecare categorie și a restricțiilor de Austria, Grecia, Italia și Rusia s-a făcut prin algoritm matematic, iar alocarea „liberelor” de Ungaria s-a făcut, la fel ca și în anii trecuți, pe baza solicitărilor primite. De asemenea, ținând cont de coeficienții de multiplicare egali pentru categoriile „Euro V sigur” și „Euro VI sigur”, autorizațiile CEMT nerestricționate pe relațiile Grecia alocate unui solicitant pot fi transferate de la o categorie la alta în cursul procesului de personalizare.
Condiții mai „lejere” de admitere la alocarea CEMT
Având în vedere faptul că 2020 a fost un an special, dar și foarte dificil din punct de vedere economic, admiterea la alocarea pentru 2021 a fost mai „lejeră” decât de obicei, cu un minim de 4 curse efectuate pe un CEMT (două curse dus-întors), pe parcursul a 9 luni. Totodată, Comisia CEMT a analizat, permisiv, contestațiile depuse de solicitanți în diferitele stadii ale procedurii de înscriere și alocare. Pe de altă parte, 35 de companii au fost respinse, principalele motive fiind lipsa raportărilor utilizării autorizațiilor CEMT 2020 și nesolicitarea personalizării autorizațiilor alocate anul trecut.
Au fost și multe firme noi care au solicitat acum CEMT, atât dintre cele cu flote mari, cât și mici, în condițiile în care transporturile în Comunitate au scăzut destul de mult în 2020, astfel că operatorii își caută probabil variante alternative în statele non-UE. Statistic, numărul solicitanților CEMT 2021 a fost cu 100 mai mare decât cel de anul trecut.
Dintre autorizațiile nerestricționate, cele mai solicitate au fost „liberele” de Rusia. Comisia CEMT a încercat ca pe relațiile deficitare să fie foarte atentă în evaluarea cererilor, astfel încât să autorizațiile să poată fi „exploatate” la maximum și de ele să beneficieze cărăușii care au într-adevăr nevoie.
Efectul acestor demersuri, care au necesitat, în spatele lor, un volum mare de muncă, a fost ca autorizațiile CEMT „libere” pe relațiile restricționate să fie distribuite celor care au demonstrat că au nevoie de ele. Poate din acest motiv 2021 este primul an în care au rămas nedistribuite autorizațiile CEMT libere pe Austria, Grecia, Italia.
Lista finală cu firmele admise la CEMT a fost publicată pe 29 decembrie 2020, după clarificarea impusă de Berxit. Operatorii de transport au putut solicita personalizarea autorizațiilor CEMT alocate prin aplicația dedicată ADR-SIAE. Eventualele probleme referitoare la alocarea electronică a autorizațiilor CEMT sau a restricționărilor erau planificate să fie soluționate în 11 ianuarie 2021. De asemenea, cererile de suplimentare sau cererile noi pentru CEMT-uri 2021 – având în vedere numărul mare – vor fi soluționate în 2 februarie 2021.
Soluția alternativă în caz de „no-deal” Brexit
Cum deznodământul Brexitului a fost amânat până la finalul anului trecut, Comisia CEMT de la Paris a stabilit încă din octombrie o variantă alternativă în caz de „no-deal”. Astfel, pentru a nu exista blocaje după 1 ianuarie 2021, se convenise asupra majorării contingentelor de bază, inițial, cu câte 50 de autorizații pentru fiecare țară, care s-ar fi transpus în 500 sau 600 de autorizații CEMT pentru Euro 5 sau Euro 6. Aceste autorizații ar fi urmat să fie dedicate, exclusiv, pentru transporturile către și dinspre Marea Britanie și, pentru a reduce timpul necesar tipăririi lor, s-a convenit inclusiv ca acest lucru să fie făcut, dacă ar fi fost nevoie, de fiecare țară în parte.
Cum România este a treia țară ca număr al transporturilor rutiere de marfă spre și dinspre Regatul Unit – după Polonia și Marea Britanie – cu 10,6% din traficul total, aproximativ 5 milioane de tone (2017) – Ministerul Transporturilor a susținut puternic această variantă alternativă, solicitând un număr de 500 de autorizații CEMT de „bază“, echivalent cu 5.000 de autorizații CEMT „Euro V“, chiar dacă omologii din state puternice occidentale – cum ar fi Italia – au luat inițial în calcul impunerea câtorva restricții în utilizarea acestor contingente.
Totuși, pentru a fi pregătită de orice scenariu, Comisia CEMT din cadrul MT a prevăzut în Normele CEMT 2021 un eventual scenariu no-deal și posibilitatea celor interesați de a primi, rapid, autorizații CEMT, astfel încât transporturile acestora către Regatul Unit să nu fie afectate.
Din fericire, nu a mai fost cazul suplimentării contingentului cu CEMT-uri dedicate pentru Marea Britanie, iar transportatorii comunitari pot face în continuare curse terță-țară către această destinație fără a avea nevoie de autorizații. Odată cu încheierea acordului, nu se așteaptă modificări privind accesul cărăușilor în Regatul Unit nici după 2021. Subliniem faptul că MT a susținut, de fiecare dată, la UE, în etapa negocierii acordului, accesul liber la operațiunile terță-țară „cross-trade“ spre și dinspre Marea Britanie.
Autorizațiile terță-țară de Turcia ar putea ajunge până în septembrie
Cele mai „populare” destinații pentru firmele care fac transport extracomunitar rămân Turcia și Rusia. Dacă pentru transportul spre Rusia numărul de 3.800 de autorizații terță-țară – care completează CEMT-urile (restricționate) – este suficient pentru acoperirea întregului an, cele 6.500 de „terțe” de Turcia se vor epuiza, posibil, în august sau septembrie.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor au propus omologilor turci liberalizarea traficului dintre cele două părți pe perioada pandemiei pentru toate tipurile de transport rutier – bilateral, tranzit și terță-țară. Ideea a fost îmbrățișată deocamdată doar declarativ de către partea turcă și menționată ca temă de discuție în cadrul comisiilor mixte guvernamentale care au avut loc, însă turcii s-au ferit să ia o decizie clară în acest sens. S-a propus ca soluție de compromis reluarea subiectului la următoarele comisii mixte rutiere.
O relație cordială este și cu partea rusă, dovadă suplimentarea numărului de autorizații terță-țară de Rusia, în 2020, cu 1.000 de bucăți. De altfel, reprezentanții ministerului rus de transport i-au invitat pe omologii români la o comisie mixtă, însă și aceasta a fost amânată, deocamdată, din cauza pandemiei.
Pe lângă îmbunătățirea condițiilor de acces în Turcia și Rusia, MT și-a mai propus liberalizarea transporturilor cu Macedonia și Albania, după modelul de succes adoptat cu Serbia. MT reiterează dorința sa de a intensifica negocierile cu statele non-UE pentru obținerea unor condiții mai bune pentru transportatorii romani, inclusiv prin renunțarea la sistemul autorizațiilor bilaterale.
18 companii au primit peste 20 de CEMT-uri pentru 2021
18 operatori de transport, din 9 județe ale țării – Arad, Argeș, Bihor, Brașov, București, Iași, Prahova și Timiș – au primit peste 20 de autorizații CEMT pentru 2021 (pentru camioane Euro 5, Euro 6 sau pentru ambele categorii cumulat). În topul firmelor cărora li s-au alocat cele mai multe CEMT-uri se situează transportatorul bihorean H.Essers, urmat de Dianthus Company și Eliton Trans, ambele din Argeș. Operatorii care au primit pentru acest an peste 20 de autorizații CEMT sunt:
- H.Essers (BH) – 62 de autorizații pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria și 17 „libere” pe Italia;
- Dianthus Company (AG) – 50 de CEMT-uri pentru Euro 5, toate „libere” pe Ungaria;
- Eliton Trans (AG) – 19 autorizații pentru Euro 5, din care una „liberă” pe Italia și 4 pe Ungaria, plus 27 de autorizații pentru Euro 6, din care 4 „libere” pe Ungaria;
- HTR Spedition (IS) – 43 de CEMT-uri pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria și câte 1 pe Grecia și Italia;
- Duvenbeck Logistik (BV) – 40 de autorizații pentru Euro 6, din care 5 nerestricționate pe Austria;
- EU Trucking Service (B) – 32 de CEMT-uri pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria și 3 „libere” pe Italia;
- Internațional Lazăr Company (AG) – 34 de autorizații pentru Euro 5;
- Lagermax Autotransport (AR) – 10 CEMT-uri pentru Euro 5, din care toate „libere” pe Ungaria și 4 pe Italia, plus 24 de CEMT-uri pentru Euro 6, toate „libere” pe Italia și Ungaria;
- Ravitex (TM) – 34 de autorizații pentru Euro 6, din care 8 fără restricții pe Ungaria;
- Com Divers Auto (AG) – 9 autorizații pentru Euro 5, dintre care una nerestricționată pe Italia și 8 pe Ungaria, plus 20 de autorizații pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria și una „liberă” pe Austria;
- Caty Trans Internațional Sped (AG) – 26 de CEMT-uri pentru Euro 5, toate „libere” pe Ungaria și 1 pe Italia, plus două CEMT-uri pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria;
- Cartrans Preda (PH) – 25 de autorizații pentru Euro 6, din care 3 nerestricționate pe Ungaria și câte una pe Grecia și Italia;
- Dunca Expediții (TM) – 10 autorizații pentru Euro 5, din care toate sunt „libere” pe Ungaria, 4 „libere” pe Grecia și una pe Italia, plus 15 autorizații pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria și 5 „libere” pe Austria;
- Deltransgrup & RO (IS) – 19 CEMT-uri pentru Euro 5, din care 4 „libere” pe Rusia și câte 5 „libere” pe Italia și Ungaria, plus 4 CEMT-uri pentru Euro 6, toate „libere” pe Italia, Rusia și Ungaria;
- Terravia (TM) – 22 de autorizații pentru Euro 6, toate fără restricții pe Ungaria;
- A&C Internațional Road Cargo (AG) – 4 autorizații pentru Euro 5, dintre care câte una „liberă” pe Grecia, Italia și Ungaria și 17 autorizații pentru Euro 6, din care două „libere” pe Ungaria;
- Buvaconi Trans (B) – 17 CEMT-uri pentru Euro 5, din care 5 „libere” pe Grecia, 1 pe Italia și 4 pe Rusia, plus 4 CEMT-uri pentru Euro 6, din care 3 „libere” pe Rusia;
- Selcar Internațional (B) – 20 de autorizații pentru Euro 5, din care 7 nerestricționate pe Italia și 4 pe Ungaria.
Cum era prevăzut de Comisia CEMT, unele din firmele „mari” care au solicitat un număr mare de CEMT-uri, au renunțat la o parte din autorizațiile CEMT alocate. Acest lucru arată, în continuare, faptul că operatorii de transport români nu au o imagine clară asupra necesarului de autorizații / CEMT-uri, număr corelat cu prognozele de transport. Practica de a cere multe autorizații CEMT și de luat, apoi, câte trebuie dăunează alocării echitabile a autorizațiilor CEMT; practica realocărilor și suplimentărilor a devenit comună, acum, și nu o excepție.
Dincolo de particularitățile menționate, un lucru este cert: contingentul anual de autorizații CEMT, așa cum a fost gândit de MT, este suficient părții române, cu excepția numărului de autorizații CEMT „libere” pe Rusia. MT, prin Comisia CEMT, dorește ca, pe viitor, să crească ponderea autorizațiilor CEMT pentru vehicule Euro VI în defavoarea celor Euro V, ținând seama, evident, de particularitățile transportului rutier de marfă spre statele non-UE, transporturi care utilizează, preponderent, autorizații CEMT.