
Asociația transportatorilor cehi ČESMAD Bohemia monitorizează constant situația din această industrie și publică trimestrial rezultatele sondajelor pe care le face, separat pentru transport intern și internațional, astfel încât să se vadă cum evaluează managerii din domeniu trimestrul care s-a încheiat și cum estimează că vor fi următorul trimestru și comenzile în următoarele șase luni.
Recent a fost publicat sondajul referitor la trimestrul al patrulea din 2024, la care au participat 187 de respondenți, membri ai asociației. 56% dintre cei care fac transport internațional și 61% dintre cei care fac intern au declarat că au obținut profit în ultimele trei luni ale anului trecut, iar în graficul alăturat se vede că transportul rutier de marfă își revine doar timid după declinul economic experimentat anul trecut.
În ceea ce privește rezultatele economice din primul trimestru al lui 2025, și transportatorii interni și cei internaționali își reduc estimările cu aproape 10%, fiind mai puțin optimiști decât la final de octombrie 2024. Mai exact, doar 40% dintre transportatorii interni și 41% dintre cei internaționali se așteaptă să obțină profit în primul trimestru din 2025.
Estimările legate de comenzile din prima jumătate a anului arată puțin mai bine, însă asta doar prin comparație cu trimestrul precedent, când după trei trimestre de îmbunătățire a stării de spirit transportatorii nu au avut parte de creșteri de comenzi. În transportul internațional procentul celor care estimează că în următoarele șase luni vor crește comenzile este de 41%, cu 30% mai mic decât la începutul lui 2022, iar la intern este de 46%. Cifrele sunt afectate negativ mai ales de situația din industria auto, unde furnizorii cehi sunt legați de producătorii germani și de starea generală a economiilor țărilor UE.
Din același sondaj mai reiese că, deși de la 1 ianuarie 2025 taxa de drum din Cehia a crescut cu 5%, valoarea în plus nu a fost încă inclusă în tarife. Negocierile cu beneficiarii sunt dure, iar asociația este de părere că, în condițiile unei marje de profit atât de mici cum este cea din transporturi, nu se poate împărți costul în plus între cărăuși și clienți, ci primii trebuie să îl achite integral. Ceea ce însă nu s-a întâmplat în cazul tuturor transportatorilor. 55% dintre ei au răspuns că încă nu au inclus creșterea taxei în tarife, 10% au inclus-o integral, iar 6% au inclus în tarife trei sferturi din scumpire.
Sursă foto: ČESMAD Bohemia