Comerțul electronic din România continuă să se dezvolte într-un ritm accelerat, consolidându-și rolul esențial în economie și în viața de zi cu zi a consumatorilor. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), 72,9% dintre utilizatorii români de internet au realizat cumpărături online în 2024, ceea ce confirmă apetitul pentru cumpărăturile digitale.
Raportul INS „Accesul populaţiei la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, în anul 2024” relevă o tendință ascendentă a conectivității și a utilizării comerțului electronic în România. 88,6% dintre gospodăriile din țară accesează internetul, marcând o creștere de 2,9% față de 2023.
În mediul rural, 67,3% dintre utilizatorii de internet au realizat cumpărături online, cu o creștere de 5,9% față de anul precedent, reducând diferența față de mediul urban, unde 77,1% dintre utilizatorii de internet au plasat cel puțin o comandă online (+3,4%).
Această dinamică subliniază rolul comerțului electronic în îmbunătățirea calității vieții și a competențelor digitale în zonele rurale.
Potrivit datelor INS, cele mai populare categorii de produse și servicii cumpărate online în 2024 au fost astfel:
• Îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii – 78,6%
• Livrări de la restaurante și catering – 36,4%
• Produse cosmetice și de îngrijire personală – 34,5%
• Articole sportive – 20,8%
• Electrocasnice și electronice – 15,8%
• Medicamente și suplimente alimentare – 16,7%
Estimările raportului European E-commerce 2024 plasează valoarea comerțului electronic din România la 11,7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 3,4% din PIB, având o contribuție semnificativă la economia națională. Astfel, România se situează pe locul trei în Europa Centrală și de Est, după Polonia și Cehia.
„Dezvoltarea comerțului electronic reflectă adaptabilitatea întreprinderilor și interesul tot mai mare al consumatorilor pentru soluții digitale. Aderarea României la Spațiul Schengen în 2025 va crea noi oportunități, accelerând livrările transfrontaliere și accesul la piețele europene.”,
a precizat Cristian Pelivan, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO).
Sectorul comerțului electronic a generat noi oportunități de angajare și a sprijinit dezvoltarea sectoarelor conexe. Acesta fiind responsabil pentru mai mult de o treime din traficul de curierat, având un impact pozitiv asupra unor servicii, precum logistica, fulfilment-ul și marketingul online.